Un turc a încercat să treacă vama din Iași cu o viză falsă procurată cu suma de 3.500 de euro

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean turc, care a încercat să intre ilegal în România, folosind o viză falsă.

În data de 18 februarie a.c., în jurul orei 19.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în România, un cetățean turc, în vârstă de 44 de ani, pasager într-un autoturism, înmatriculat în Germania.

În urma verificărilor preliminare efectuate, colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de către bărbat, motiv pentru care au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat faptul că persoana în cauză a prezentat la control un pașaport pe care era aplicată o viză falsă.

Cu privire la cele constatate persoana a declarat că a plătit unui bărbat din Ankara, al cărui nume nu îl cunoaște, suma de 3.500 de euro pentru a-l ajuta în obţinerea unei vize, intenționand astfel să ajungă în Germania. Acesta a mai adăugat că nu are cunoștintă despre faptul că viza prezentată la control este falsă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat , fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *