Vicepresedintele SUA, atac la adresa sistemului politic din Romania si UE: „Anularea alegerilor s-a facut pe baza suspiciunilor subrede ale unei agentii de informatii”

Vicepresedintele american J.D. Vance a acuzat vineri aliatii europeni ai SUA ca cenzureaza libertatea de exprimare si submineaza valorile democratice, intr-un discurs sustinut la Conferinta de Securitate de la Munchen, relateaza agentiile Reuters, DPA si AFP, el criticand in acest sens pozitia unui fost comisar european care a salutat anularea alegerilor prezidentiale din Romania.
„Amenintarea de care ma tem cel mai mult pentru Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern. Ceea ce ma tem este ca amenintarea vine din interior: regresul Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori impartasite cu SUA”, a spus J.D. Vance inca de la inceputul discursului sau.
„Am fost uimit cand un fost membru al Comisiei Europene a spus ca i-a placut faptul ca guvernul Romaniei a anulat alegerile. Daca acest lucru se intampla, atunci probabil ca se va intampla si in Germania, este ceva socant pentru urechea americana. Cand vedem instantele europene anuland alegeri si oficiali spunand ca le vor anula pe altele, trebuie sa ne intrebam daca traim in standardele noastre inalte ale democratiei. De fapt, trebuie sa facem mai mult decat sa vorbim despre valori democratice, trebuie sa traim respectandu-le”, a indicat vicepresedintele SUA, citat de Agerpres.
El a mai sustinut ca decizia de anulare a alegerilor prezidentiale din Romania a fost luata „pe baza suspiciunilor subrede ale unei agentii de informatii si a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
„Puteti crede ca este gresit ca Rusia sa cumpere reclame in social media pentru a va influenta alegerile. Noi cu siguranta credem asta. O puteti condamna chiar si pe scena mondiala. Dar daca democratia voastra poate fi distrusa cu cateva reclame digitale de 100 000 de dolari dintr-o tara straina, atunci nu a fost foarte puternica la inceput”, a mai sustinut Vance.
El nu a precizat numele fostului comisar european la care s-a referit, dar acesta pare a fi Thierry Breton, care, intr-un interviu acordat luna trecuta postului BFMTV/RMC, a sugerat posibilitatea anularii alegerilor din Germania, dupa modelul Romaniei in urma acuzatiilor de influentare a procesului electoral prin reteaua de socializare TikTok la alegerile prezidentiale din noiembrie.
„Sa ne pastram sangele rece si sa impunem aplicarea legilor noastre atunci cand acestea risca sa fie eludate (…) Am facut-o in Romania si va trebui evident sa o facem si in Germania daca este necesar”, a spus fostul comisar european in acel interviu.
Citeste mai multe AICI