Un vatman din Iași a fost dus direct la spital după ce a mirosit sacoșa unei bătrâne

Incident cu adevărat șocant petrecut într-un tramvai din Iași. Un vatman care a mirosit sacoșa uitată de o bătrână a ajuns direct la spital, scrie Gândul.ro.

„Incidentul a avut loc la sfârșitul anului trecut”

Marius Dascălu era vatman pe linia 9 când s-a întâmplat incidentul cu pricina. După ce a plecat din stația Pod Nicolina, un călător i-a atras atenția că o femeie a stropit mai mulți oameni cu o substanță necunoscută și a murdărit și geamul.

La capăt de linie, vatmanul a găsit în tramvai o sacoșă din care se scurgea un lichid de culoare închisă. Nici bine nu a apucat să miroasă sacoșa, că Marius Dascălu a simțit cum se sufocă. Și-a anunțat colegii și a plecat spre depou, acolo unde a și sunat la 112, cerând ajutor de urgență.

Incidentul a avut loc la sfârșitul anului trecut. O doamnă a urcat la stația Pod Nicolina, sensul de mers spre C.U.G., cu o sacoșă în mână. La capătul traseului, o altă călătoare l-a atenționat pe vatman că pe geam se scurge o substanță acidă și că o femeie i-a stropit pe ceilalți călători cu ea. Vatmanul a mers, s-a uitat, a anunțat la dispecerat, de unde i s-a spus să vină cu tramvaiul la gară ca să vadă situația. În timp ce se deplasa cu vagonul spre gară, la Podu Roș au venit și colegii de la Siguranța Circulației, au deschis geamurile ca să se aerisească tramvaiul. El a ajuns la depou, după care a sunat la 112 pentru că a simțit că nu putea respira bine, erau afectate căile respiratorii.Vatmanul a ajuns la UPU, a stat o zi internat și a fost tratat, după care a revenit la muncă.Noi am pus la dispoziție filmările din vagon pentru polițiști, care au luat probe și au început o anchetă, a declarat Cristian Stoica, directorul general CTP Iași pentru BZI.ro

Ce era în „pachetul suspect”

Polițiștii din Iași au deschis o anchetă. După ce au luat probe din vagon și au analizat și imaginile înregistrate, oamenii legii au identificat-o pe persoana care a urcat cu pachetul suspect în tramvai. Este vorba despre o femeie de 70 de ani, din Iași.

Mai departe, s-a descoperit că substanța acidă era, de fapt, detartrant.

Se pare că bătrâna a uitat sacoșa în tramvai și recipientul cu detartrant nu avea dopul închis ermetic.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *