Un șofer ce a efectuat o depășire pe linie continuă a fost la un pas de închisoare
Un tractorist și pasagerul vehiculului și-au găsit sfârșitul după ce utilajul a fost acroșat de o dubiță Ford aflată în depășire. Prima sentință pronunțată de judecători a fost neobișnuit de severă, șoferul fiind la un pas de a ajunge după gratii.
Accidentul soldat cu două victime s-a petrecut în urmă cu patru ani, pe DJ 246, între Drăgușeni și Șcheia, în sudul județului. Pe 14 iulie 2020, aproape de prânz, un Ford Transit condus de Gabriel Buraga s-a angajat în depășirea unui tractor.
Șoferul a depășit pe linie continuă, iar tractoristul a virat stânga fără să se asigure
Șoferul nu luase în seamă faptul că marcajul longitudinal continuu îi interzicea această manevră. În momentul în care Fordul ajunsese aproape în spatele tractorului, lateral față de acesta, tractoristul a virat stânga, cu intenția de a intra pe un drum de exploatare. Luat prin surprindere, Buraga a frânat brusc, dar nu a mai putut evita coliziunea. Autoutilitara a lovit roata stânga spate a tractorului, determinând răsturnarea utilajului. Cei doi ocupanți ai acestuia au fost aruncați din vehicul, pe șosea. Tractoristul a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar pasagerul, o dublă fractură a coloanei vertebrale, ambii decedând.
Urmare a accidentului, Buraga a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Din analiza dosarului, magistrații Judecătoriei au tras concluzia că atât șoferul, cât și tractoristul erau în egală măsură vinovați de producerea accidentului. Niciunul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În schimb, Buraga se angajase într-o manevră de depășire interzisă. De cealaltă parte, tractorisul virase fără a se asigura. De asemenea, el nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cea mai comună pedeapsă aplicată la nivelul Judecătoriei șoferilor în cazurile accidentelor soldate cu victime este de doi ani cu suspendare, durata termenului de supraveghere fiind fixată de regulă la 2-3 ani. Pedeapsa este chiar mai ușoară atunci când și victima a fost vinovată.
Citeste mai multe AICI