Un muncitor din Hârlău, care a condus beat o motocicletă, a fost condamnat la închisoare

Andrei Bălan, un muncitor în construcții, a fost condamnat la închisoare după ce a fost prins beat și fără permis pe o motocicletă. Pe 5.06.2023, în jurul orei 12.50, bărbatul a condus motociclul marca Jinlun pe DJ 281, având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,69 g‰ la prima probă prelevată, respectiv 1,56 g‰ la a doua probă prelevată, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său polițiștii au deschis un dosar penal, iar mai apoi bărbatul a fost trimis în judecată. Pe tot parcursul cercetărilor, dar și în fața judecătorilor, Andrei Bălan a colaborat, a recunoscut comiterea faptelor și a susținut că regretă. Zilele trecute, judecătorii de la Judecătoria Hârlău l-au pedepsit.

Un muncitor din Hârlău, care a condus beat o motocicletă, a fost condamnat

Bărbatul a fost condamnat la închisoare, dar cu suspendare.

„Condamnă pe inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni. Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul, fără permis de conducere. Contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni, la care se adaugă o treime din cealaltă, respectiv 1/3 din 1 an (4 luni), inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 91 alin. 1 lit. a-d Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilită prin prezenta sentință penală, în sarcina inculpatului, pe durata unei perioade de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat”, se arată în decizia judecătorilor de la Judecătoria Hârlău.

Citește mai mult AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *