Un magazin din Iași care vindea ochelari a fost amendat dintr-un motiv la care nici nu te gândești

Un magazin de ochelari a primit o amendă drastică pentru că nu avea un aviz emis de instituția specializată a statului în domeniul protezelor și aparaturii medicale. Reprezentanții magazinului au încercat să explice că unitatea funcționează doar ca intermediar, dar nu au avut succes. Următorul apel a fost cel la justiție.

În acțiunea depusă la Judecătorie, reprezentanții SC Grande Optique SRL, care deține un magazin de profil în zona Nicolina, au reclamat faptul că unitatea fusese amendată cu 5.000 de lei pentru că nu prezentase la control avizul de funcționare emis de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Magazinul avea contracte pentru montaj cu firme specializate

Or, un astfel de aviz nu ar fi fost necesar, câtă vreme societatea nu fabrica ochelari, ci doar îi vindea. Magazinul avea contracte pentru montaj cu firme specializate. Acestea erau datoare să aibă avizul solicitat de ANMDMR, nu și societatea amendată.

Ochelarii reprezintă o marfă obișnuită a comercianților ambulanți, astfel de ustensile putând fi achiziționate și din bazar, talcioc sau din magazine de bricolaj. Totuși, comercializarea lor este strict reglementată, normele legale în vigoare fiind invocate în instanță și de reprezentanții ANMDMR. Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății precizează că distribuția dispozitivelor medicale, inclusiv vânzarea pe internet, trebuie avizată de ANMDMR. O mențiune similară este făcută și de normele metodologice de aplicare a legii.

Citeste mai multe AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *