Un agent de pază de la Mitropolie aghesmuit gonea prin oraș cu 80 km/h

Un agent de pază la Mitropolie a fost suprins în trafic băut. Nu se împărtășise cu sângele Domnului, ci cu bere, dar legea nu face distincție între băuturile consumate.
Mihai Poponea a atras atenția polițiștilor în seara de 19 mai 2022 întrucât conducea un Ford Transit pe bulevardul Chimiei cu o viteză de 80 km/h, față de maxim 50m km/h cât era limita legală. Proba de sânge recoltată la un sfert de oră după ce fusese oprit a indicat o îmbibație alcoolică de 1,19‰ în sânge. Șoferul a recunoscut că băuse în cursul zilei, până la prânz, 1,5 litri de bere.
Chemați să se pronunțe asupra cazului, magistrații Judecătoriei au apreciat că o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, este suficientă. Poponea a fost obligat și la prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, ca și la frecventarea unui program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune.
Deși pedeapsa stabilită era una ușoară, Poponea a contestat totuși sentința în fața Curții de Apel. El a arătat că în ziua incidentului avusese o alcoolemie redusă, doar cu puțin mai mare decât pragul legal de 0,8‰, fiind cooperant, orientat în spațiu și fără a prezenta tremurul specific sau impreciza în mișcări ce apar în starea de ebrietate. Nu avea antecedente penale și nici nu suferise vreo sancțiune administrativă. El a solicitat amânarea aplicării pedepsei, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători. Aceștia au apreciat că magistrații Judecătoriei apreciaseră corect cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, luând în considerare toate circumstanțele favorabile inculpatului. „Soluţia de amânare a aplicării pedepsei, solicitată de apărare, ar reprezenta un tratament excesiv de clement faţă de inculpat, care ar putea transgresa într-o veritabilă primă de încurajare din partea societăţii în raport cu efectele unei conduite de nesocotire a normelor legale care guvernează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice”, au justificat magistrații respingerea apelului. Sentința Curții de Apel este definitivă.
Sursă: ziaruldeiasi.ro