Transplantul de organe de la animal la om tot mai aproape?

Oamenii de știință sunt mai aproape de a găsi cea mai bună modalitate pentru a face corpul uman să fie receptiv la o donare de organe de la o altă specie, un efort care ar putea ajuta la rezolvarea penuriei de organe atunci când un pacient necesită un transplant urgent.

Peste 100.000 de persoane din Statele Unite se află pe lista de așteptare pentru transplanturi și, în medie, 17 persoane mor în fiecare zi în timp ce așteaptă. Medicii au petrecut zeci de ani experimentând alternative, iar mulți văd acum un potențial în înlocuirea organelor umane care nu mai funcționează cu organe de porc modificate genetic.

Xenotransplantul, așa cum este numit transplantul de organe între specii, se află încă în stadii incipiente. Nu există niciun studiu clinic pe oameni care să fi fost aprobat de Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA), dar cercetătorii care au realizat un studiu publicat recent în Journal of Clinical Investigation-JCI spun că descoperirile lor ar putea aduce studiile pe oameni și mai aproape.

Pentru realizarea recentului studiu, medicii de la Facultatea de Medicină Heersink a Universității din Alabama-Birmingham au transplantat rinichi de porc modificați genetic la trei persoane aflate în moarte cerebrală și au demonstrat că pot face acest lucru folosind aceleași medicamente aprobate de FDA utilizate în cazul donațiilor de la om la om.

În cazul oricărui tip de transplant, fie că provine de la un om sau de la un animal, medicii trebuie să administreze primitorului medicamente care să îi suprime sistemul imunitar, astfel încât organismul său să nu respingă organul necunoscut.

Citește mai mult AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *