SUCEAVA: Colonie impresionantă de lilieci, de aproape 2.000 de exemplare, salvată din podul unei case

O colonie impresionantă de lilieci, de aproape 2.000 de exemplare, a fost salvată și relocată în siguranță din podul unei case din municipiu Suceava.
Locatarii intenționau ca în cel mai scurt timp să înceapă o serie de lucrări de renovare a mansardei clădirii, motiv pentru care au apelat la ajutorul unei fundații specializate în salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice – Fundația Visul Luanei, București – pentru relocarea animăluțelor.
„Echipa noastră de teren a intervenit în aceste zile pentru a exclude parte dintr-o colonie foarte mare de lilieci de amurg (Nyctalus noctula) din podul unei case aflate în Suceava. Animalele erau în pericol de blocare şi ucidere, din cauza unor lucrări de renovare, în ciuda tuturor încercărilor de amânare şi excludere pe timp de primăvară. Din păcate animalele au ajuns chiar şi în pereții subțiri ai apartamentului, fiind dificil de extras”, au menționat cei de la Fundația Visul Luanei.
Pentru că misiunea era una extrem de migăloasă, salvatorii au avut nevoie de mai multe zile pentru a scoate liliecii din podul clădirii. Aceștia erau prinși în vata minerală din pod, în spații extrem de înguste, medicii de la București preluând liliecii, unul câte unul, pentru ca mai apoi să-i depoziteze în cutii.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava.