Studenții și familiile din România vor beneficia, din nou, de sprijin prin două programe
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță demararea procesului de creditare a celor două programe guvernamentale, SudentInvest și Family Start.
Semnarea convenției dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Finanțelor și Fondul Român de Contragarantare face ca cele două programe să fie din nou la dispoziția studenților și tinerelor familiilor. Prin urmare, băncile cărora le-au fost repartizate plafoane de garantare disponibile în 2024 pot primi și analiza solicitările potențialilor beneficiari și să acorde de la caz la caz creditele dorite.
StudentInvest și FamilyStart sunt destinate să fie un sprijin financiar pentru studenți sau familii prin acordarea de împrumuturi de maxim 75.000 lei, respectiv maxim 150.000 lei, cu garanții, dobânzi și comisioane aferente creditelor, subvenționate de stat.
Și pentru anul 2024 plafoanele de garantare a celor două programe au fost stabilite la aceeași sumă, respectiv 250 de milioane pentru StudentInvest și 250 de milioane pentru FamilyStart. De asemenea, pentru acest an s-a stabilit un fond maximal pentru un număr de 5556 de beneficiari în cazul programului StudentInvest, respectiv 4375 de beneficiari în cazul programului FamilyStart. Fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate în bugetul MFTEȘ.
Fiecare bancă va deschide programele de finanțare în cursul lunii martie, în concordanță cu regulile proprii de aplicare ale programului. Pentru mai multe informații puteți consulta site-urile băncilor partenere, lista acestora fiind disponibilă mai sus.