Spania bate un nou record de căldură în luna decembrie: 29,9°C la Malaga

Un nou record de căldură în decembrie a fost înregistrat marţi în Spania – cu un vârf de 29,9°C la Malaga, în sudul Andaluziei, potrivit Agenţiei Meteorologice Naţionale spaniole (AEMET). Această temperatură demnă de o perioadă de vară depăşeşte cu 0,5°C precedentul record – de 29,4°C – din Spania peninsulară, înregistrat la 10 decembrie 2010 în apropiere de Granada, tot în Andaluzia.

Ea intervine în contextul în care în sudul peninsulei iberice circulă de mai multe zile curenţi de aer cald, care au antrenat recorduri locale de temperatură – la Murcia, 27,6°C, şi la Alicante, 27,3°, pe coasta la Marea Mediterană.

Spania, obişnuită cu temperaturi ridicate, se confruntă de mai mulţi ani cu episoade de caniculă tot mai numeroase şi mai apropiate, uneori în afara lunilor de vară, un lucru care-i îngrijorează pe cercetători.

Potrivit Aemet, frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zeci ani în Spania, care se află în prima linie împotriva încălzirii globale. Durata verii meteorologice a crescut cu zece zile pe deceniu începând din anii ’80.

SURSA: ZDI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *