Sindicaliștii din Iași nu susțin greva din Poșta Română. Directorul spune că angajaţii se tem de insolvenţa companiei

Angajații Regionalei de Poștă Iași nu s-au raliat, ieri, grevei de avertisment din Poșta Română. Compania ar intra în insolvență dacă se măresc salariile cu 400 de lei net, așa cum doresc sindicaliștii, atrage atenția conducerea OJP Iași.

Greva de avertisment din Poșta Română nu a fost susținută și de sindicaliștii din Iași. Aici, ieri, activitatea a fost neîntreruptă, fiind program normal la ghișee. În multe alte județe, în schimb, reprezentanții angajaților au declanșat greve de avertisment, timp de două ore, amenințând chiar cu greva generală, dacă decidenții nu vor da curs negocierilor legate de contractul colectiv de muncă. Dacă s-ar mări salariile, așa cum au cerut sindicaliștii, Compania Națională Poșta Română ar intra în insolvență, este de părere directorul Oficiului Județean de Poștă (OJP) Iași.

”Oamenii au înțeles că acest protest este făcut pentru liderii de sindicat care, de ani de zile nu vin la muncă, sunt scoși din producție și le este greu, acum, să revină. Și, în al doilea rând, legat de solicitarea de 400 de lei mărire, deși s-au mai mărit salariile cu 8% și urmează încă o tranșă în iunie, tot cam la fel, cu 7-8 %, ei au înțeles faptul că dacă fiecare ar mai primi încă 400 de lei la salariu, Compania Națională Poșta Română ar intra în insolvență. Și eu nu cred că un lucrător al acestei companii dorește să intre în insolvență prin mărire de salariu, adică să fim la doar un pas distanță de falimentul Poștei”, a declarat pentru ZdI, Radu Ursanu, directorul OJP Iași. În acest context, directorul a ținut să amintească faptul că Poșta Română se autofinanțează, deci își asigură singură veniturile din contracte comerciale, bani din care s-au mai făcut și investiții, după cum apreciază sursa citată. ”S-au făcut investiții pe care toată lumea le recunoaște, în unități de calculatoare, în PDA-uri, în imprimante, în mobilier, în softuri, în clădiri, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Da, sindicatul de la Iași a luat o decizie înțeleaptă! (…) Au înțeles oamenii că nu are rost să iasă în stradă”, a mai adăugat șeful Regionalei de Poștă Iași. Potrivit lui Ursanu, OJP Iași are aproximativ 700 de angajați.

Citește mai mult AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *