Se fac angajări la Spitalul de Boli Cronice ,,Sf. Ioan” Târgu Frumos, unde au fost scoase la concurs 2 posturi vacante
Se fac angajări la Spitalul de Boli Cronice ,,Sf. Ioan” Târgu Frumos, unde au fost scoase la concurs un post de îngrijitoare și un post de electrician. Persoanele interesate de unul dintre cele două posturi își pot depune dosarele de concurs până la 4 octombrie 2024.
Spitalul de Boli Cronice ,,Sf. Ioan” Târgu Frumos face angajări! Care este calendarul concursului
Candidații pentru postul de electrician, în cadrul Spitalului de Boli Cronice ,,Sf. Ioan” Târgu Frumos, trebuie să dețină diplomă sau certificat de calificare în meseria de electrician sau să fie absolvenți de școală profesională în meseria de electrician, trebuie să fie apți pentru lucru la înălțime. De asemenea, candidații trebuie să aibă studii generale finalizate cu diplomă, autorizație ANRE în termen (sau se obligă să o obțină pe cheltuiala proprie, în maxim 12 luni de la angajare), atestat agent de securitate (sau se obligă să îl obțină pe cheltuiala proprie, în maxim 6 luni de la angajare). Totodată, trebuie să aibă și șase luni vechime în meserie. Persoanele interesate de postul de îngrijitoare au nevoie doar de studii generale finalizate cu diplomă, vechimea nefiind necesară. Proba scrisă a concursului de angajare, organizat la Spitalul de Boli Cronice Sf. Ioan Târgu Frumos, va avea loc în data de 15 octombrie 2024, ora 9.00, în timp ce proba practică și interviul vor fi susținute în data de 21 octombrie 2024, ora 9.00.
Citește mai mult AICI