Scandal în lumea avocaților ieșeni: O vedetă a breslei, obligată să șteargă temporar postări de pe Facebook

Trei avocați s-au întâlnit pe holurile Tribunalului, din postura inedită de reclamanți și pârât în același dosar.
Până nu de mult, au lucrat în același cabinet avocațial. Aflați pe aceeași parte a baricadei, doi dintre ei au cerut obligarea celei de-a treia la ștergerea unor postări pe internet considerate compromițătoare. Instanța le-a dat dreptate, dar lupta încă nu s-a încheiat.
„Apel URGENT” pe Facebook
În noiembrie 2023, avocata Gianina Poroșnicu a fost trimisă în judecată pentru divulgarea secretului profesional într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Dosarul fusese deschis în urma plângerii unei foste angajate a avocatei, Nina C. La sfârșitul lunii iulie a anului trecut, cabinetul Gianinei Poroșnicu a fost călcat de oamenii legii într-o nouă anchetă. De această dată, avocata era bănuită de evaziune fiscală. În dosar au fost audiați de procurori doi avocați care își începuseră cariera în cabinetul Gianinei Poroșnicu. În acest fel, foștii colaboratori ai avocatei au devenit dușmanii săi personali.
În două postări pe pagina sa de Facebook din noiembrie anul trecut, Poroșnicu înșiră o serie de fapte cu caracter penal pe care le-ar fi comis de-a lungul timpului foștii săi colaboratori. Una dintre postări, intitulată „Apel URGENT către opinia publică din Județul Iași și Neamț (corect, «județele Iași și Neamț», n.r.)” este dedicată cu precădere Ninei C., acuzată că ar fi furat bani și bunuri din cabinet și că ar fi înșelat clienți, „dându-se drept avocat și racolându-i”. În text este amintit și numele a doi avocați care i-ar fi fost complici în cadrul unui așa-numit „grup infracțional”. Poroșnicu își evaluează prejudiciul la peste 100.000 de euro. Avocata solicită în postarea ei ca publicul să-i ofere sau să predea poliției orice material care ar putea constitui o probă împotriva fostei colaboratoare.
Sesizări oficiale, nu postări pe rețelele sociale sau pagina de internet
O altă postare, intitulată „Scrisoare deschisă adresată Baroului de Avocați Iași” îi are în vedere mai ales pe trei avocați. Aceștia ar fi furat baza de date a cabinetului Gianinei Poroșnicu, cu scopul de a o „lichida profesional” și de a-i racola clienții. Aceștia ar fi difuzat de asemenea știri false menite să îi „anihileze rezistența fizică și psihică”. În niciuna dintre postările sale, avocata nu prezintă probe concrete ale acuzațiilor de natură penală aduse.
Doi dintre avocații menționați de Poroșnicu în textele sale s-au adresat Tribunalului la jumătatea lunii decembrie a anului trecut. Ei au cerut emiterea unei ordonanțe președințiale prin care Poroșnicu să fie obligată să șteargă temporar cele două postări de pe pagina sa de Facebook, precum și un text similar de pe pagina de internet a cabinetului. De asemenea, ei au solicitat ca avocatei să i se impună să nu mai scrie postări similare. Ei au arătat că cele două postări au fost difuzate de Poroșnicu și pe alte pagini de Facebook, fiind de asemenea redistribuite de sute de ori de utilizatorii rețelei de socializare.
Avocata susține că a vrut doar să strângă probe
Replica avocatei, venită sub forma întâmpinării depuse la dosar, reia acuzele din postările inițiale, adăugând furtul de bani, folosirea mașinilor cabinetului în interes personal sau faptul că l-ar fi prins pe unul dintre avocați, pe când lucra la ea, jucând șah sau învățând pentru magistratură în timpul orelor de program. În plus, Poroșnicu a arătat că în lipsa bazei de date, șterse de foștii săi colaboratori, la fiecare dosar este nevoită să reia lucrurile de la zero. Ea a afirmat că nu avut intenția de a denigra pe cineva, scopul său fiind de a strânge probe în sprijinul sesizărilor și plângerilor sale.
Conform legii, prin intermediul unei ordonanțe președințiale, se pot dispune de urgență măsuri provizorii menite să împiedice încălcarea unui drept, fără a judeca propriu-zis fondul problemei. După analizarea actelor depuse la dosar, magistrații Tribunalului au constatat că Poroșnicu formulase doar o plângere disciplinară împotriva unuia dintre avocați, cu două luni înaintea postărilor, nu și vreo plângere penală referitoare la presupusele furturi de documente și bani menționate în postări. Judecătorii au subliniat și faptul că Poroșnicu nu era un reprezentant al presei, fie și în cel mai larg sens al termenului, situație în care magistrații ar fi luat în considerare eventualul interes public al celor afirmate de ea.
Citeste mai multe AICI