Rezultate remarcabile la etapa națională a Festivalului Concurs Național de Cultură și Civilizație “ CDIdei în cărți”

Etapa națională a celei de-a IX-a ediții a Festivalului Concurs Național de Cultură și Civilizație „CDIdei în cărți” s-a încheiat cu un succes deosebit pentru participanții din județul Iași, care au obținut rezultate remarcabile. 

Festivalul este înscris în Lista proiectelor de educație extrașcolară internaționale, naționale, regionale și interjudețene organizate în anul școlar 2023 – 2024, aprobată prin Ordinul nr. 3.468/29.01.2024 și inclus, prin nota 24954/01.02.2024, în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale finanțate de Ministerul Educației, anul școlar 2023-2024.

Organizat și coordonat la nivel național de Centrul de Excelență Sibiu, și la nivel județean de Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” Iași, concursul s-a desfășurat în perioada ianuarie – august 2024 și a adunat elevi din 31 de județe, care și-au demonstrat cunoștințele și creativitatea, promovând lectura într-un mod ingenios. 

„CDIdei în cărți” a preluat ideea unei activităţi cu caracter nonformal, aceea a Muzeului literar. Muzeul literar este o activitate de animaţie de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturii unei cărţi, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare pe care apoi îl prezintă unui public.

Din cele 482 de echipe, din 31 de județe, calificate la etapa națională, reprezentanții județului Iași au avut o prestație deosebită, reușind să câștige următoarele premii:

• Premiul I: Echipa Colegiului Economic Administrativ Iași, coordonată de profesor Părpăuță Dumitru Tiberius, calificată la secțiunea „Macheta unei scene reprezentative”, clasele a XI-a – a XII-a, cu lucrarea „Băiatul cu pijamale în dungi”, de John Boyne ;

• Premiul III: Echipa Colegiului Economic Administrativ Iași, coordonată de profesor Bârlădeanu Alina, calificată la secțiunea limbi modern – engleză, afiș digital, clasele a IX-a – a X-a, cu lucrarea „The Cruel Prince”, de Holly Black ;

• Mențiune: Echipa Școlii Gimnaziale „Dimitrie A. Sturdza” Iași, coordonată de bibliotecar  Dorcu Daniela, calificată la secțiunea booktrailer , clasele a VII-a  – a VIII-a, culucrarea „Jurnalul Annei Frank”, de Anne Frank ;

• Mențiune: Echipa Colegiului Economic Administrativ Iași, coordonată de profesor Năstuță Florentina-Iolanda, calificată la secțiunea „Macheta unei scene reprezentative”, clasele a IX-a – a X-a, cu  lucrarea „ Harry Potter și piatra filosofală”, de J. K. Rowling;

• Mențiune: Echipa Școlii Gimnaziale „Dimitrie A. Sturdza” Iași, coordonată de bibliotecar  Dorcu Daniela, calificată la secțiunea booktrailer , clasele a VII-a  – a VIII-a, cu  lucrarea „ Vânătorii de cărți”, de Jennifer ChamblissBertman;

• Mențiune: Echipa Școlii Gimnaziale „Dimitrie A. Sturdza” Iași, coordonată de profesor  Ene Ionela, calificată la secțiunea booktrailer, clasele a VII-a  – a VIII-a, cu lucrarea „Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury.

Festivalul „CDIdei în cărți” reprezintă o oportunitate unică pentru elevii din toată țara de a-și exprima pasiunile și de a promova lectura și cultura prin intermediul cărților și al proiectelor educaționale. Organizatorii au remarcat calitatea deosebită a proiectelor prezentate de elevii din județul Iași și și-au exprimat aprecierea pentru eforturile acestora de a aduce în prim-plan teme și cărți de actualitate, în mod creativ și educativ.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *