Postul de manager al Preventoriului TBC Copii Deleni – scos la concurs a doua oară de la începutul anului

Postul de manager al Preventoriului TBC Copii Deleni a fost, din nou, scos la concurs luni, 17 februarie 2025. Postul a fost scos la concurs și în ianuarie, dar a fost anulat, deoarece candidații nu îndeplineau condițiile specifice de participare.

Postul de manager al Preventoriului TBC Copii Deleni a fost, din nou, scos la concurs

Luni, 17 februarie 2025, a fost din nou scos la concurs postul de manager al Preventoriului TBC Copii Deleni. Concursul se va desfășura în două etape și va consta în etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs, care va avea loc pe data de 12 martie 2025 – etapă eliminatorie –, și în etapa de susținere și de evaluare a proiectului de management care se va desfășura la sediul Preventoriului TBC Copii Deleni.

Persoanele interesate să ajungă la conducerea unității medicale vor putea vizita Preventoriul TBC Copii Deleni în data de 3 martie 2025 și își pot depune dosarele de concurs până la 11 martie 2025, ora 14:00. Selectarea dosarelor și afișarea rezultatelor va avea loc pe 12 martie 2025. În data de 3 aprilie 2025, începând cu ora 11:00, va avea loc susținerea proiectului de management.

Rezultatul final al concursului de angajare va fi făcut public în data de 8 aprilie 2025, ora 15:30. Postul de manager al Preventoriului TBC Copii Deleni a fost scos la concurs și la 8 ianuarie 2025. La concurs s-au înscris două persoane, dar ambele dosare au fost respinse –candidații nu îndeplineau condițiile de participare la concurs. Unul dintre candidați nu îndeplinea condițiile în ceea ce privește vechimea în specialitatea studiilor (cel puțin 5 ani), iar celălalt candidat nu îndeplinea condițiile referitoare la studii.

Citeste mai multe AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *