Polițiștii ieșeni, în mijlocul comunității: activități preventive în campusuri și centre comerciale

Pe 17 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași au desfășurat o serie de activități informativ-educative în municipiul Iași, în cadrul campaniei naționale „Sărbători în Siguranță!” și a campaniei de conștientizare privind legislația electorală.


Acțiunile au avut loc în Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu” și în parcările magazinelor Kaufland și Lidl, vizând creșterea gradului de informare a cetățenilor cu privire la importanța respectării cadrului legal în context electoral, dar și la riscurile asociate infracțiunilor comise în perioada sărbătorilor.



Polițiștii au discutat cu cetățenii despre drepturile alegătorilor și sancțiunile prevăzute de lege în cazul nerespectării normelor electorale.
Totodată, au fost oferite recomandări preventive pentru evitarea tâlhăriilor, furturilor din autoturisme, genți sau buzunare, precum și măsuri concrete pentru protejarea bunurilor personale.

„Este esențial ca fiecare dintre noi să adopte un comportament preventiv, mai ales în această perioadă aglomerată, când riscul de a deveni victimă a unor infracțiuni crește considerabil”, au transmis reprezentanții Poliției.

În total, la aceste activități au participat 325 de persoane, dintre care 35 au fost minori.
Fii alaturi de noi pe Facebook si youtube pentru cele mai noi informatii