Pierderile companiilor străine de pe urma ieșirii de pe piața rusă depășesc 107 miliarde de dolari
Exodul din Rusia a corporaţiilor străine începând din 2022, după ce aceasta a invadat Ucraina, a dus la pierderi ale companiilor străine de peste 107 miliarde de dolari din deprecieri de active şi venituri pierdute, arată o analiză realizată de Reuters, pe baza comunicatelor şi a documentelor financiare emise de companii.
Volumul pierderilor a crescut cu o treime de la analiza precedentă, din august 2023, subliniind amploarea loviturii financiare cu care se confruntă lumea corporaţiilor după ofensiva Moscovei în Ucraina.
„În condiţiile în care invazia rusească continuă, pe fondul reducerii ajutorului militar occidental şi al varietăţii regimurilor de sancţiuni occidentale, companiile care încă vor să părăsească Rusia se vor confrunta probabil cu dificultăţi şi vor trebui să accepte deprecieri de active şi pierderi mai mari”, a apreciat Ian Massey, şef al companiei de consultanţă S-RM.
Citește mai mult AICI