Penitenciarul Iași, partener la Bursa Locurilor de Muncă: punți între deținuți și angajatori

Penitenciarul Iași, prezent la Bursa Locurilor de Muncă organizată la Casa de Cultură a Studenților

Reprezentanții Penitenciarului Iași au participat vineri la Bursa Locurilor de Muncă, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași, în foaierul Casei de Cultură a Studenților.

Participarea instituției a avut o dublă miză: pe de o parte, identificarea de parteneri de colaborare care să faciliteze angajarea persoanelor private de libertate apte de muncă, în special în domenii cu deficit de personal; pe de altă parte, promovarea oportunităților de carieră în cadrul sistemului administrației penitenciare.

În cadrul evenimentului, reprezentanții Penitenciarului Iași au oferit informații despre condițiile de recrutare, formare și evoluție profesională în sistemul penitenciar, venind în sprijinul tinerilor și al persoanelor interesate de o carieră în domeniu.

De asemenea, aceștia au avut ocazia să interacționeze atât cu angajatori locali și regionali, cât și cu persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, promovând totodată proiectele instituției dedicate reintegrării sociale a deținuților și implicării comunității în acest proces.

Prin prezența la astfel de evenimente, Penitenciarul Iași își reafirmă angajamentul de a construi punți între mediul penitenciar și comunitate, contribuind la dezvoltarea unui climat de încredere și responsabilitate socială.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *