Opera din Copou mută ApaVital: furnizorul de apă construiește sediu cu 6 etaje în Păcurari. Proiectul a ajuns în dezbatere publică
Proiectul ApaVital pentru construirea unui nou sediu operațional a ajuns în faza de dezbatere publică. Operatorul de apă și canalizare vrea să deruleze o astfel de investiție la stația de pompare de lângă Piața Păcurari.
Intenția ApaVital este construiască un imobil cu până la 6 etaje, pe locul actualei clădiri de birouri de pe teren care are un regim mai mic de înălțime. Imobilul existent și o altă construcție din vecinătate vor fi demolate pentru a putea fi construit noul sediu.
Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prevede, suplimentar, edificarea unui imobil pe latura estică, dar de mai mici dimensiuni (2 etaje), fiind vorba despre zona intersecției dintre str. Cazărmilor și șos. Munteni (drumul spre Grădina Botanică). Dezbaterea proiectului va avea loc săptămâna viitoare la Primăria Iași.
ApaVital: cedarea terenului pentru Operă a creat un dezechilibru
„În anul 2023 s-a creat un dezechilibru la nivelul organizării interne a societății din cauza solicitării din partea Consiliului Local Iași de dezmembrare și renunțare la drepturile de admnistrare asupra unei dintre cele două parcele în cadrul cărora își desfășoară activitatea sediul central ApaVital”, este un argument al companiei pentru realizarea investiției.
ApaVital face referire la faptul că a cedat terenul în ideea construirii unui sediu pentru Opera Iași, proiect care nu a înaintat într-un mod decisiv în 2024. În campania electorală din prima parte a anului, proiectul Operei a fost intens vehiculat.
Alte motive vizează extinderea ariei de operare a companiei și creșterea numărului de salariați. ApaVital și-a existat activitatea la nivel regional (în județele vecine Iașului) și transfrontalier (în localități din Republica Moldova). În 2023, operatorul a declarat un număr mediu de 1.500 de angajați. La viitorul sediu din Păcurari ar urma să lucreze circa 300 dintre aceștia.
Principalele obiective ale proiectului: demolare a două construcții existente (un atelier de proiectare și garaje) afectate de amenajarea noii clădiri administrative, construirea noului sediu care va fi sediu operațional și centru pentru relații cu publicul, execuția unei parcări subterane (multiparking) și supraterană (170 de locuri), refacerea circulațiilor auto și pietonale, instalarea unor stâlpi de lumină exteriori autonomi, repoziționarea unor dotări (antenă GSM, rețele de utilități etc.), amenajarea de spații verzi și alte tipuri de amenajări exterioare (alei, zone de relaxare etc.).
Citeste mai multe AICI