O tânără din Suceava a ajuns în stare critică la spital, după ce ar fi încercat să se sinucidă

O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare critică la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava, după ce ar fi încercat să se sinucidă. Din fericire, medicii suceveni au reuşit să-i salveze viaţa.

În data de 26 ianuarie, la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava a fost adusă de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean o pacientă în vârstă de 20 de ani care încercase să se sinucidă, tânăra având o plagă înjunghiată autolitică la nivelul hemitoracelui drept. 

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Județean Suceava, pacienta, deși conștientă, era instabilă hemodinamic și în şoc hemoragic.

În urma investigațiilor efectuate în UPU s-au constatat leziuni la nivelul plămânului și pericardului care au condus la hemopneumotorax și hemopneumopericard. „După stabilizarea temporară începută de echipajul SAJ și continuată în UPU, pacienta a fost dusă direct în sala de operație de la chirurgie, unde s-a reușit identificarea și oprirea rapidă a sursei sângerării, respectiv artera toracică internă și apoi rezolvarea celorlalte leziuni”, se mai arată în comunicatul spitalului.

Citeste mai departe AICI.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *