O ieșeancă a cerut ordin de protecție împotriva lui „Dumnezeu”. Asculta în bucătărie melodii religioase

Judecătorii au fost chemați să se pronunțe asupra unei cereri mai puțin obișnuite. O ieșeancă a cerut emiterea unui ordin de protecție împotriva propriului fiu, care la beție s-ar crede Dumnezeu. Acesta susține că doar ascultă muzică religioasă. Ar pleca de acasă și a doua zi, dar are datorii de plătit.

În fața instanței, Ș.G. a afirmat că fiul său o hărțuia constant, venind chiar și la locul ei de muncă pentru a-i cere banii pe care îi împrumutase de la el în trecut, când voise să achiziționeze o casă. Venea la ea acasă, trăgea de ușă și striga. Fiul ar avea probleme psihice, spunând că aude o voce interioară care îi spune ce să facă, că el este Dumnezeu și că va salva lumea. Mai obținuse un ordin de protecție împotriva lui, în acea perioadă fiul fiind și internat la Socola timp de 10 zile. Ulterior, fiul plecase în străinătate, dar se întorsese și o luase de la capăt.

Brățara electronică l-ar face să se simtă ca un câine

De cealaltă parte, I.V.C. a precizat că de la întoarcerea din străinătate nu și-a găsit alt loc de muncă decât cel de curier Glovo și Tazz. Temporar, locuia cu mama sa, ceea ce reprezenta o soluție temporară. Avea datorii față de mama și fratele său, pe care nu le-ar putea plăti dacă ar locui singur. După serviciu, bea zilnic între una și trei sticle de bere, în funcție de dispoziție.

Pe 7 ianuarie, băuse ceva mai mult, pentru că era ziua onomastică a unui prieten. Întors acasă, își pusese să asculte în bucătărie melodii religioase, care o agasau pe mama sa. Se certase cu ea, ridicase tonul, dar atât. În schimb, mama sa se speria din orice. Totuși, era de acord cu emiterea unui ordin de protecție, dar nu și cu purtarea dispozitivului electronic. Prin natura meseriei, făcea 20-30 de livrări zilnic și i-ar fi fost greu să evite apropierea de locuința mamei sale. În plus, brățara electronică l-ar face să se simtă ca un câine.

Citeste mai multe AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *