O femeie de 83 de ani a fost tâlhărită, iar mai apoi omorâtă

Momente cumplite într-o comună din județul Vrancea! O bătrână în vârstă de 83 de ani ar fi fost găsită fără suflare în propria casă. Solicitarea la 112 a fost făcută pe data de 28 februarie la ora 10:27.

Ce au descoperit medicii legiști pe corpul femeii?

Tot persoana care a apelat la ajutorul polițiștilor a menționat că din locuință lipsește o sumă de bani, pe care femeia ar fi deținut-o. Oamenii legii au ajuns la fața locului, acolo unde cele spune s-au confirmat. Aceștia însă nu au identificat urme de răvășire sau de forțare ale căilor de acces. Inițial, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv furt, a transmis IPJ Vrancea într-un comunicat de presă.

Mai apoi, a urmat ca pe corpul victimei să fie descoperite mai multe unele leziuni suspecte, ceea ce i-ar fi determinat pe polițiști să schimbe încadrarea faptei în omor.

”Având în vedere natura evenimentului, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, existând suspiciuni cu privire la faptul că femeia ar fi fost victima infracțiunii de omor. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz și a șefului Serviciului de Investigații Criminale Vrancea”, se mai arată în comunicat.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.40 presupușii vinovați acest caz au fost reținuți pentru 24 de ore. Este vorba de trei tineri, de 22,30, respectiv 39 de ani din comuna Soveja, care sunt acuzați acum de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată. Ei au fost introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea. 

Vineri, 1 martie urmează ca indivizii să fie prezentați în fața anchetatorilor cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.

Sursă: kanald.ro

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *