Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de senator. „Este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc”

Fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, și-a anunțat miercuri decizia de a demisiona din Senatul României. El nu a detaliat motivele care l-au determinat să ia această hotătâre.
„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Ciucă, într-un scurt mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
„Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a adăugat el.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, sunt cuvintele cu care Ciucă și-a încheiat mesajul.
Nicolae Ciucă a fost premier al României (în perioada 2021-2023) și ministru al Apărării (în perioada 2019-2020). De asemenea, el este general în retragere și a fost Șef al Statului Major al Apărării, între anii 2015-2019.
El era senator în Parlamentul României, la al doilea mandat.
Anul trecut, din calitatea de președinte al PNL, Ciucă a obținut la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie cel mai slab rezultat din istoria liberalilor. Șeful PNL a terminat pe locul 5 acel prim scrutin al prezidențialelor, anulat între timp de către Curtea Constituțională a României, și a luat mai puține voturi decât fostul lider liberal Radu Câmpeanu în „Duminica orbului” din 20 mai 1990.
El a obținut 8,78%, adică 811.952 din voturile exprimate, după numărarea tuturor proceselor verbale.
Ca urmare a acestui rezultat dezastruos, la scurt timp, Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL, la doi ani de când fusese ales președinte al formațiunii.
La Consiliul Național al PNL care a avut loc în luna septembrie 2024, eurodeputatul liberal Rareș Bogdan susținea că partidul mizează că Nicolae Ciucă va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 20% din voturi.
Citeste mai multe AICI
Motto:
„Domnule general, nițică bunăvoință. Viața poate fi încă dezmierdătoare. Un hârleț, o greblă și o stropitoare nu costă prea mult ; vă putem recomanda un magazin , unde se vinde ieftin un model ca pentru copii. E cât se poate de plăcut- zgâriați fără să vă aplecați prea mult , câte puțin , pământul și semănați conopide. Va ieși măcar pătrunjel și tot e un rezultat; plecând, vedeți , dincolo nu iese nimic și dincolo împiedicați lumea să muncească și să-și păstreze un rezultat cultural – demnitatea.”
(Tudor Arghezi- COMPETINTELE UNIVERSALE, în „Bilete de Papagal”, 20 octombrie, 1928)
Generalul cu patru stele Nicolae-Ionel Ciucă a trecut în rezervă prin decretul semnat de Președintele României Klaus Iohannis, la 28 octombrie 2018. Înainte de trecerea în rezervă (pensionarea) din funcţia de şef al Statului Major al Apărării , Nicolae Ciucă a precizat: „Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării, reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu.
Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”.
Numai că, potrivit expresiei „Orice minune ține trei zile” cuvântul dat cu ocazia pensionării de Nicolae Ciucă de a nu intra în politică a ţinut până pe 4 noiembrie 2019, când a devenut Ministrul Apărării Naționale în primul Guvern Ludovic Orban, iar în octombrie 2020, s-a înscris în PNL pentru a putea candida în Senatul României la alegerile legislative din acel an, în cadrul cărora a și fost ales ca senator.
La Congresul extraordinar al PNL, din 10 aprilie 2022, Nicolae Ciucă a candidat de unul singur si a fost „ales” presedinte al PNL, desi orice alegere presupune cel putin 2 indivizi. Ba mai mult el a primit o derogare de la statulul PNL pentru a putea candida la functia de presedinte al PNL, deoarece nu avea vechimea în partid cerută de statut. Nicolae Ciucă este considerat omul lui Iohannis, iar intrarea lui Nicolae Ciucă în politică nu a fost de bun augur pentru PNL.
De altfel, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politician cu greutate în PNL, a identificat cu ceva timp in urma, trei motive care au făcut ca PNL să piardă politic:
– Primul motiv a fost „festivalul democrației”, adică schimbarea pe bandă rulantă a președinților partidului, mai întâi Ludovic Orban, apoi Florin Cîțu. Semnalul schimbărilor a fost dat mereu de președintele Klaus Iohannis. Mari controverse a stârnit și preluarea conducerii partidului de către Nicolae Ciucă, mai ales că el e general în rezervă, deci nu avea nici o legătură cu liberalismul și până să ajungă senator pe listele PNL practic n-a avut nici o tangență cu acest partid.
– Al doilea motiv se referă la alianța cu PSD. Și aceasta a fost decisă tot de Iohannis, fapt pe care chiar președintele l-a recunoscut.
– A treia cauză este performanța slabă a guvernării cu Nicolae Ciucă premier pentru care PNL are probleme de credibilitate.
Intrând în politică Nicolae Ciucă s-a dovedit a fi un prost comunicator, având un discurs șters, lipsit de spontaneitate și cu un vocabular mai degrabă modest.
(Vezi: https://www.facebook.com/4media.INFO/videos/un-%C4%83-la-patru-secunde-n…)
De asemenea, in campania electorală pentru alegerile locale din acest an ,Ciucă prezent la Braila a făcut o gafă de proportii spunând că „Ianca este al doilea cel mai mare JUDEȚ din județul Brăila”.
(vezi: https://www.youtube.com/watch?v=hDK1k6zk10s)
Cu toate astea, lingăii din PNL l-au împins pe Nicolae Ciucă să candideze la presedintia României , desi aproape toate sondajele de opinie îl dădeau pe locurile 3 sau 4, cu sanse reduse de a intra in turul 2.
(Vezi: https://hotnews.ro/rares-bogdan-nu-s-a-putut-abtine-si-a-facut-o-promisiune-psd-le-voi-trimite-o-duzina-de-batiste-ca-sa-si-stearga-lacrimile-infrangerii-1791620)
Rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie, 2024 l-au situat pe Nicolae Ciucă abia pe locul 5 cu 8,79% din numărul de voturi valabil exprimate.
Astfel că pe 26 noiembrie, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatelor oficiale Nicolae Ciucă și întreaga conducere a PNL a demisionat. Tot atunci Ilie Bolojan, din poziţia de șef al Consiliului Județean Bihor, a fost ales aproape în unanimate pentru funcția de președinte interimar al PNL.
Acest rezultat dezastruos a adus pierderi inclusiv PNL care la alegerile parlamentare din 1 decembrie, 2024 a înregistrat un rezultat slab de 13,20% situându-se pe locul 3 după PSD (21,96%) si AUR (18,01%).
Acum Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia din Senatul României, fără să ofere nici o explicație pentru decizia sa, în ciuda faptului că există o serie de anchete privind cheltuirea unor sume de 2 milioane de euro pe cele 400 de panouri cu sloganul „Un ostaș în slujba țării” , precum si cartea cu acelasi titlu tipărită în 3000 de exemplare care a costat 23.659 euro. Dar cea mai mare anchetă se referă la cheltuirea de către PNL a unor sume importante de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok:
(Vezi: https://snoop.ro/anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-o-campanie-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok/)