Mircea Geoană: „Există un risc ca inflația să nu mai poată fi adusă din nou la cifre rezonabile”

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat joi, că riscul de escaladare în Orientul Mijlociu este mare. Potrivit lui, trăim unul dintre cele mai complicate momente din ultimele decenii.
Riscul de escaladare în Orientul Mijlociu este mare, a declarat Mircea Geoană, joi seară..
„Ce se întâmplă cu atacurile din zona Mării Roșii are un impact direct pe strada din București, din Berlin, din Paris, din Chicago, din New Delhi, de peste tot.
Pentru că avem în clipa de față o relație directă între insecuritate, instabilitate, și prețul economic pe care, din păcate, cei cu venituri mici, medii și mijlocii întotdeauna le plătesc. Există un risc ca inflația să nu mai poată fi adusă din nou la cifre rezonabile. Există un risc ca până la urmă combustibil, inclusiv pentru fermieri și pentru transportatori, probleme socio-economice… Iar întotdeauna când există nemulțumire și volatilitate și anxietate și nemulțumire în societate, tot timpul apar forțe. Dacă acele forțe sunt forțe legitime democratice, e un joc democratic până la urmă. Ar fi anormal să crezi că un politician nu ar încerca să folosească un context socio-economic mai complicat. Ar fi absurd”, a continuat secretarul general adjunct al NATO.
Citește toată știrea AICI