Mii de pacienți vindecați de medicii neurochirurgi
Record de pacienți salvați de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Prin mâinile cadrelor medicale au trecut, numai anul acesta, peste 10.000 de persoane cu diferite tumori. Cel mai mic pacient care a ajuns în spital are doar două luni. Iar media este una critică, în fiecare lună patru minori cer ajutor.
Mai bine de jumătate dintre pacienții care au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe au fost din Iași, iar alte câteva mii din județele Moldovei, București, Timișoara și Craiova.
Medicul Lucian Eva a stat în sala de operații ore întregi. Bilanțul la finalul anului arată peste 700 de intervenții. Pacienții ajunși în stare critică au plecat acasă pe picioarele lor, vindecați.
Refugiații din Ucraina, dar și americani și japonezi au apelat la serviciile medicale din România. Mulți s-au prezentat la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.