Microbuz cu ITP fals și neasigurat, depistat în trafic de polițiștii de frontieră din județul Vaslui
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.
În data de 29 februarie a.c., în jurul orei 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița/ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Bulgaria.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inspecţie tehnică periodică și a asigurării tip Carte Verde, prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals total și că asigurarea tip Carte Verde prezentată la control nu figurează, în bazele de date, ca fiind eliberată.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.