Medicul Dan Tesloianu, care ar fi implantat 238 de stimulatoare extrase din cadavre, a fost trimis în judecată

Medicul Dan Tesloianu va da ochi cu judecătorii Tribunalului. La fix un an de la reținerea fostului coordonator al Programului național de boli cardiovasculare din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, acesta a fost trimis în judecată împreună cu o subordonată apropiată.
Dan Tesloianu și Andreea Ursaru sunt acuzați de luare de mită.
Tesloianu a fost reținut în februarie 2023 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzațiile inițiale vizând îndeosebi abuzul în serviciu și darea de mită.
Procurorii precizau la momentul respectiv că Tesloianu și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația în domeniu. Cercetările procurorilor îi vizau și pe cinci medici, printre care și Tesloianu, acuzați de luare de mită, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.
Sursa:Ziarul de Iasi