Medic ieşean, după un stagiu în Italia: „Nu pot părăsi această țară”. Trei poveşti extraordinare
Irina Gîrleanu a ales medicina din pasiune. De când se știe a dorit să ajungă medic indiferent câte sacrificii presupunea această meserie. Nu a fost influențată de părinți, aceștia susținând-o în orice decizie ar fi luat în legătură cu cariera sa. Primele noțiuni legate de biologie le-a primit de la mama sa care era biolog. În clasele primare s-a îndrăgostit iremediabil de biologie, de corpul uman și de complexitatea lui.
A intrat la medicină în anul 1999 cu sufletul plin de dorința de a învăța cât mai multe lucruri și de a ajunge un medic desăvârșit, asemenea dascălilor săi. Medicul a spus că nu știe dacă a reușit, însă, indiferent cât de lung a fost drumul, l-ar repeta oricând, fără niciun regret. „După absolvirea facultății am ales în urma concursului național de rezidențiat specializarea de Medicină Internă datorită caracterului său integrativ, fiind și atunci și acum “regina specialităților medicale“. În timpul modulului de gastroenterologie mi-am dat seama de complexitatea acesteia, în special a hepatologiei, considerând pacienții diagnosticați cu ciroză hepatică adevărate provocări în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul complicațiilor. Atunci am hotărât să urmez a doua specialitate, gastroenterologia. În cadrul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași mi-am întâlnit mentorii. Este vorba de domnul profesor Carol Stanciu și de doamna profesor Anca Trifan. Am învățat de la aceștia că cel mai important este să fii om, să ai suflet, pentru că toate tehnicile le putem învăta ușor, însă empatia și respectul față de pacienți sunt lucruri care trebuie insuflate și care nu se învață din nicio carte”, a povestit medicul.
În cadrul studiilor doctorale Irina Gîrleanu a efectuat un stagiu de 3 luni, în Padova, Italia. A lucrat într-un spital mare care avea inclusiv un centru de transplant hepatic și în care se realizau proceduri complexe pentru pacienții diagnosticați cu ciroză hepatică. Aici a întâlnit mulți pacienți români.
„Inițial am fost copleșită de faptul că lucram cu profesori ale căror articole științifice le citisem de atâtea ori, le apreciasem și le citasem. Apoi m-am obișnuit să lucrez cu ei și să învăț de la fiecare. Însă gândul meu, în toată această perioadă, a fost acela de a pune în practică în România cele învățate acolo. Am fost foarte bine primită în colectivul lor și au apreciat cunoștințele pe care le aveam. Perioada pe care am petrecut-o acolo am folosit-o la maxim pentru a învăța cât mai mult, însă niciun moment nu m-am gândit să rămân acolo. Mereu îmi spuneam “asta putem face și la noi”. Și așa a fost. Nu pot părăsi această țară. Sper ca generația mea și generațiile care vor veni să reușească să demonstreze că medicina românească se ridică la nivel internațional. Numai împreună putem ajuta la crearea unui mediu mai bun pentru pacienții noștri”, a spus medicul.
Dr. Irina Gîrleanu este de părere că suntem aproape de a face medicină “ca în afară”, dar ne lipsește o parte din infrastructură. Își amintește că profesorul Carol Stanciu le spunea tinerilor rezidenți că “tehnologia fără direcție este o mare greșeală a lumii medicale și că nu trebuie să înlocuiască actul medical”.
„Cel mai greu în profesie a fost în momentul în care am pierdut primul pacient. Indiferent de câte cursuri facem în facultate, care să ne ajute să trecem peste aceste momente, niciodată nu ești pregătit. Cred că cel mai greu în această profesie este să te păstrezi viu, să nu devii împietrit de fiecare pierdere pe care o ai, să rămâi om, să-ți menții compasiunea și să lupți împotriva indiferenței”, a punctat medicul.
Din anul 2016 la Spitalul “Sf Spiridon” există Centrul de Transplant Hepatic unde medicii au reușit ă ofere o nouă viață pacienților cu ciroză hepatică. Dr. Irina Gîrleanu este medic primar gastroenterologie, medic specialist medicină internă și se ocupă la ora actuală de includerea pacienților pe lista de așteptare pentru transplant hepatic și urmărirea lor post transplant. Aceasta a atras atenția asupra faptului că sunt mulți pacienți care au nevoie de un transplant hepatic, însă nu toți ajung să beneficieze de el. Numărul de donatori este foarte mic și ciroza hepatică este o boală necrutătoare, care, de cele mai multe ori, nu-i dă răgaz pacientului să aștepte un transplant hepatic.
Pentru fiecare pacient pe care îl include pe listă, dr. Irina Gîrleanu are speranța că acesta va putea beneficia de o viata nouă. Împreună cu colegii ei se luptă pentru a ține în viață acești pacienți, însă, uneori pierde pe nedrept această luptă.
„Cu pacienții transplantați în centrul nostru suntem ca într-o mare familie. Faptul că îi văd la control, că sunt bine, că și-au reluat viața, că au copii, că și-au îndeplinit visurile pe care le aveau prin noua viață primită, mă face să mă trezesc în fiecare zi cu speranță și să merg la spital convinsă că munca noastră contează cu adevărat. Îmi aduc aminte de cazul unui pacient de 37 ani, crescut la casa de copii, diagnosticat cu ciroza hepatica virala B+D, care a fost printre primii pacienți transplantați în centrul nostru și care, cu ajutorul unei fundații, a reușit să-și refacă viața, să lucreze la rândul său pentru a-i ajuta pe alții. A făcut numeroase acțiuni umanitare și a ajutat în mod necondiționat toți pacienții transplantați din alte județe. Este un exemplu de omenie care aduce mulțumire în profesia noastră și confirmă caracterul profund umanitar al donării”, a spus dr. Irina Gîrleanu.
Un alt caz – Dr. Gheorghe Dolineaschi, neurochirurg la Spitalul Arcadia, după o experiență de 5 ani în Franța: „În neurochirurgie trebuie să fii organizat și meticulos…”
Cu o pregătire academică și o experiență profesională de peste 5 ani în Franța, Dr. Gheorghe Dolineaschi este medic specialist Neurochirurgie. Experiența internațională dezvoltă noi metode de abordare a relației medic-pacient și în România, în Spitalul Arcadia.
– Cum ați ales drumul către neurochirurgie? Ce v-a motivat?
– Neurochirurgia se desfășoară printr-un câmp mic de lucru. Te obligă să îți programezi și măsori fiecare gest, fiecare pas. Nu prea ai spațiu de manevră. Trebuie să fii organizat și meticulos. Și, în același timp, este ONE MAN SURGERY. Din momentul în care capeți încrederea necesară, devine o chirurgie frumoasă, chiar dacă în timp devii un pic obsedat de control. Un punct de cotitura în pregătirea mea a fost citirea cărții „Sculptura în creier”, despre cariera și viața Profesorului Leon Dănăilă. Cred că mi-a confirmat că această specialitate se pliază bine pe a mea personalitate.
– Cum v-a influențat cariera experiența pe care ați acumulat-o în Franța?
– Mult, foarte mult. Ce m-a impresionat cel mai mult în Franța?
Totul este foarte bine organizat, standardizat. Și asta face ca un spital/secție de neurochirurgie să funcționeze. Nu se pierd timp și resurse cu lucruri inutile. Pacientul este instruit despre fiecare etapă din tratamentul său. Știe ce, când și unde urmează să se efectueze o investigație/intervenție.
Comunicarea medic – pacient este cu mult peste ce se face în Romania. Se ia în considerare orice aspect din viața unui pacient. În plus, se explică foarte mult pacientului planul de tratament.
Comunicarea dintre persoanele implicate în procesul de îngrijire a pacientului. Nu există rigiditatea din sistemul românesc. Toata lumea participă la întruniri/reuniuni/staff-uri în care se discută fiecare caz/problemă în parte. Au loc frecvent reuniuni pluridisciplinare de oncologie, de infecțioase, de terapie intensivă.
– Care sunt afecțiunile cele mai frecvente în domeniul dumneavoastră de activitate?
– Cele mai frecvente afecțiuni tratate în neurochirurgie sunt problemele de coloană, traumatismele și patologia vasculară. În privat, patologia degenerativă spinală ocupă un loc important, dominant. Pe locul al doilea sunt tumorile cu evoluție lentă. Unele intervenții necesită o spitalizare lungă și uneori cu supraveghere prelungită în Reanimare.
A treia poveste emoţionantă – De la Colmar la Iași: „Orice medic rezident ar trebui să parcurgă un stagiu de 6-12 luni în străinătate”
Tudor Grămadă a terminat Facultatea de Medicină de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași în anul 2013. Acum este medic primar radiologie și imagistică medicală la Institutul Regional de Oncologie din Iași. Pentru el medicina a fost o alegere generată, cel mai probabil de modelul familial, ambii părinți fiind medici, iar fratele său student deja la medicină când Tudor s-a hotărât ce facultate să urmeze.
Dupa finalizarea rezidențiatului a plecat din nou timp de un an în Franța, la același spital în care lucrase ca medic rezident. Își amintește că acolo, la Colmar, erau foarte mulți medici români, și din acest punct de vedere se simțea ca acasă. Era sprijinit de colegi și tot cu ei avea parte și de viață socială. „În ceea ce privește condițiile de lucru, acestea erau la standarde foarte ridicate. Aparatura medicală în radiologie era numeroasă și de înaltă calitate. Asta și pentru că spitalul în care lucram era unul foarte mare, deservind toate specialitățile medicale, cu excepția chirurgiei vasculare. A trebuit să muncesc foarte mult în Franța, atât ca rezident, cât și ca specialist, dar în primul rând pentru că eram, în general, «ultimul venit» în serviciu. Și frecvent ultimul venit are parte, printr-o lege «a naturii», de unele dezavantaje, pe care ceilalți nu vor să le mai aibă. Dar nu am simțit lucru acesta ca fiind discriminatoriu pentru că eram din altă țară. În plus, medicii autentici francezi din serviciul de radiologie în care lucram erau minoritari față de alte naționalități. Predominanți erau românii” a povestit specialistul.
„A fost un cumul de elemente care m-a determinat să mă întorc”
Dr. Tudor Grămadă a spus că soția sa este tot medic radiolog, iar la cele două plecări în Franța aceasta l-a însoțit. El spune că a fost un norocos, deoarece nu a fost nevoit să se împartă între profesie și familie: le avea pe amândouă în același loc. Deși s-a simțit integrat în colectivul spitalului francez, dr. Tudor Grămadă a ales să se întoarcă în România. „A fost un cumul de elemente care m-a determinat să mă întorc. Serviciul în care lucram acolo devenise cam dezorganizat, și acest lucru se agrava. În plus, în perioada cât am fost plecat, s-a mai estompat decalajul financiar dintre valoarea salariului din Franța și a celui din România. Existau și niște probleme de sănătate în familia rămasă în țară și toate astea m-au determinat să mă întorc. Până acum nu am regretat decizia. În trecut m-am gândit de nenumărate ori că voi rămâne definitiv în Franța. Dar între timp conjuctura a făcut ca lucrurile să fie altfel. Și sunt de părere că trebuie mereu să ne adaptăm situației și conjucturii date. Nimic nu ar trebui să fie cu definitiv”, a punctat medicul.
Citeste mai multe AICI