Licitație pentru modernizarea drumului județean DJ 282D: Potângeni – Românești – Podu Iloaiei – Scobâlțeni – Popești – Mădârjac

A fost scos la licitație contractul pentru servicii de proiectare, asistență tehnică şi execuţie lucrări a obiectivului de investiții: „Modernizare drum județean DJ 282D: Potângeni (DJ 282) – Românești – Podu Iloaiei – Scobâlțeni – Popești – Mădârjac (DJ 282E).

Valoarea totală estimată a contractului este de 24,5 milioane de lei, iar durata prevazută este compusă din: servicii de proiectare: 1 lună (începe la data specificată în ordinul de începere a serviciilor de proiectare) și execuția lucrărilor -15 luni (începe la data specificată în ordinul de începere a lucrărilor).

„Continuăm să investim în drumuri moderne, bine construite și care oferă siguranță participanților în trafic, ducându-ne la îndeplinire promisiunile făcute în fața ieșenilor. Sectorul propus pentru modernizare este de 6,057 km, de la km 0+000 intersectie cu drumul judetean DJ282, localitatea Potângeni până la km 6+057, la intrarea în localitatea Româneşti, lungimea proiectată a drumului fiind de 6.030 m. În prezent, acest sector de drum este pietruit, iar unele sectoare prezintă denivelări și tasări, aceste aspecte îngreunând cu mult desfăşurarea circulaţiei” a menționat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *