Liberalii ieșeni au început campania electorală!

Liberalii ieşeni pornesc în campania electorală cu cea mai puternică echipă de candidaţi la Alegerile Europarlamentare şi Locale. Continuăm dezvoltarea judeţului Iaşi prin administraţie liberală pentru că fiecare ieşean contează !

În faţa a peste o mie de liberali din întreg judeţul, Organizaţia Judeţeană a PNL Iaşi a lansat, astăzi, candidaţii la funcţiile de europarlamentar, preşedinte de consiliu judeţean, primari, consilieri judeţeni şi locali.

La evenimentul de lansare au fost prezenţi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL şi comisarul european pentru transport, Adina Vălean.

Preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, candidat la Alegerile Europarlamentare din 9 iunie, a reliefat impactul fondurilor europene în dezvoltarea judeţului nostru prin marile proiecte de infrastructură implementate la Iaşi de către administraţiile liberale.

Aceşti ultimii 4 ani au fost doar începutul. Povestea noastră frumoasă de succes a administraţiilor liberale trebuie să continue. Trebuie să continue pentru că ceea ce ne motivează pe noi şi ne ţine mobilizaţi e pasiunea noastră pentru modernizare, pentru progres, pentru investiţii, pentru a le oferi celor pe care îi reprezentăm o viaţă mai bună. În total, în cei aproape 4 ani, administraţia PNL, fie că vorbim la nivel guvernamental, prin Programul Anghel Saligny de exemplu, fie că vorbim la nivel judeţean, prin colegii liberali de la CJ Iaşi, a investit în comunităţile din judeţul Iaşi peste 1,2 miliarde de euro ! Aceşti bani înseamnă extinderea reţelei de apă şi canalizare, extinderea reţelei de gaz, investiţii în drumuri judeţene sau comunale, investiţii în infrastructura şcolară, sportivă sau culturală, investiţii în parcuri industriale sau în proiecte majore, cum e Aeroportul Internaţional Iaşi sau Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. 1.2 miliarde euro în investiţii înseamnă aproape 1.500 euro/ locuitor. Aceste fonduri nu sunt doar cifre într-un buget, sunt punţi care leagă destine, şcoli, spitale, sunt speranţe şi visuri transformate în realitate. Sunt cartea noastră de vizită, rezervorul nostru de încredere când mergem la bătăliile electorale ce urmează.„, a declarant Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi.

Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a subliniat importanţa continuării colaborării dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, respectiv relaţia cu primăriile din judeţul nostru, pentru o dezvoltare uniformă a tuturor comunităţilor ieşene.

Peste tot în ţară unde priveşti, administraţiile liberale sunt cele mai performante, sunt cele care au transformat comunităţile în bine. Noi, aici, în Moldova, am aşteptat 30 de ani să putem spune că avem o administraţie locală performantă. În acest mandat, Iaşul a ţinut stindardul sus şi noi am fost exemplul de model de succes de care a vorbit toată ţara, atunci când am inaugurat cel mai modern aeroport al ţării.

Avem aeroport, drumuri şi spitale moderne, muzee reabilitate, lucrări începute la extinderea reţelei de apă şi canalizare în peste 113 localităţi şi multe alte proiecte mature pentru care aşteptam deschiderea liniei de finanţare doar ca să le depunem şi să-ncepem treaba. Fiecare primar liberal are rezultate în comună să: grădiniţe, şcoli, terenuri de sport, cămine culturale, transport eficient, acces la utilităţi. Putem distinge cu ochiul liber o comunitate liberală de una social democrată. Aceasta este imaginea administraţiei liberale. Aceştia sunt liberalii, cei care construiesc. Construim în fiecare comunitate să dezvoltăm acest frumos judeţ. Orice mandat câştigat de un liberal este o şansă la dezvoltare a judeţului nostru. Pentru prima dată în 30 de ani, în acest mandat, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi au funcţionat ca o echipă şi s-a văzut. La fel de important este că fiecare primărie din judeţ şi Consiliul Judeţean Iaşi să funcţioneze tot ca o echipă. Doar astfel vom reuşi să facem o viaţă mai bună pentru locuitorii acestui judeţ de la un capăt la altul. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru că doar împreună am reuşit să construim până acum, iar dacă astăzi administraţia liberală este una performantă li se datorează fiecăruia dintre ei. Desigur, le mulţumesc ieşenilor care ne-au acordat şi ne acordă încrederea pentru că susţinerea lor este ceea ce ne motivează să continuăm să conducem Iaşul în direcţia bună.„, a declarat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

La rândul său, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a evidenţiat faptul că Iaşul are o şansă extraordinară prin reprezentarea Iaşului în Uniunea Europeană prin candidatura preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, şi posibilităţile extinse de atragere a fondurilor europene în dezvoltarea Iaşului.

Iaşul este campion la atragerea de fonduri europene. În ultimii ani, peste 1 miliard de lei a ajuns la Iaşi, iar efectele investiţiilor se văd peste tot. Dar putem mai mult ! Prin echipa naţională, alături de Guvernul şi Preşedintele României, şi prin echipa regională, alături de parlamentarii şi aleşii locali, Municipiul Iaşi devine o voce auzită în Europa. Alegerile din 9 iunie au miză foarte mare pentru Iaşi. În primul rând, vom alege echipa de europarlamentari care se va lupta pentru România în Parlamentul European.

În al doilea rând, vom alege direct pe cei care vor avea responsabilitatea continuării proiectelor comunităţii ieşene. Iar nu în ultimul rând, vom alege echipa de consilieri care va munci alături de Primarul Municipiului Iaşi şi de Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Sunt convins că vocea Iaşului va deveni una cu adevărat puternică atunci când ne vom exprima pe un singur glas: primarul Municipiului Iaşi are nevoie de o echipă unită alături, la fel ca şi preşedintele Consiliului Judeţean. Proiectele cu adevărat mari se fac în echipă !„, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *