Laboratoare moderne pentru elevii din Iași: Dotări în premieră printr-un proiect al Consiliului Județean

Școli din județul Iași au beneficiat, pentru prima dată, de echipamente și materiale didactice moderne, grație proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Iași”, derulat de Consiliul Județean Iași.
În cadrul proiectului, au fost achiziționate mulaje pentru studiu, materiale experimentale, mobilier nou și echipamente digitale, menite să transforme orele de biologie, chimie și fizică în adevărate experiențe interactive de învățare.



Noile dotări reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea calității actului educațional, în special în unitățile de învățământ care, până acum, nu au dispus de astfel de resurse.





„Să oferi în școli mulaje pentru studiu, echipamente pentru experimente și mobilier modern înseamnă nu doar investiție în educație, ci și în viitorul fiecărui copil”, a transmis Consiliul Județean Iași, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.
Pentru mulți elevi, acest sprijin înseamnă o premieră și o șansă reală de a învăța în condiții moderne, care stimulează curiozitatea și apropierea de știință.