IPS Teofan, 34 de ani în slujba Bisericii ca arhiereu – moment aniversar pentru Mitropolitul Moldovei

Mitropolitul Teofan marchează 34 de ani de arhierie

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, aniversează astăzi, 15 septembrie, 34 de ani de slujire în demnitatea de arhiereu.

În aceeași zi a anului 1991, ierarhul a fost hirotonit episcop-vicar patriarhal, devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

IPS Teofan, pe numele de mirean Teodor Savu, s-a născut la 19 octombrie 1959, în comuna Corbi, judeţul Argeş.

A urmat studiile primare în localitatea natală, apoi Seminarul Teologic din Craiova și Institutul Teologic de Grad Universitar din București. Între anii 1986-1990 și-a continuat formarea la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, unde a obținut titlul de doctor în Teologie.

Viața monahală a început-o în 1984, la Schitul Crasna din județul Prahova.

Un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Între 1987 și 1990 a slujit ca duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ din Bussy-en-Othe, Franța. Revenit în țară, a fost numit secretar al Cabinetului Patriarhal, funcție pe care a deținut-o până la alegerea sa ca episcop-vicar patriarhal, la 15 septembrie 1991.

Citeste tot articolul pe Doxologia.ro

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *