Incident șocant în Iași: Un bărbat a fost lovit sub ochii trecătorilor de un alt bărbat până când a căzut, fiind găsit în stare de inconștiență

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Iasi in cursul serii trecute un incident reprobabil a avut loc in zona centrala a municipiului Iasi, acolo unde un bărbat a fost lovit de un alt bărbat până când a căzut, fiind găsit în stare de inconștiență. Un trecător a fost cel care a alertat polițiștii locali aflați în zonă.

“Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației care asigurau fluența traficului rutier în zona Palatului de Justiție au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat de un altul în zona comercială din Tg. Cucu.
S-au deplasat la locul indicat unde au identificat un bărbat căzut care nu răspundea la stimulii externi. A fost solicitată prezența unui echipaj de la Ambulanță care a preluat bărbatul căzut și l-au transportat la o unitate medicală de specialitate pentru îngrijiri medicale.

Până la sosirea echipajului de la Ambulanță, o polițistă locală i-a acordat primul ajutor victimei.

Având în vedere că agresorul nu se mai afla în zonă, a fost solicitat și sprijinul colegilor din cadrul Serviciului 3, iar împreună cu colegii din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au identificat agresorul în zona bulevardului C.A. Rosetti.

Acesta a fost condus la Poliția Municipiului Iași pentru continuarea cercetărilor în cauza prezentată”, au transmis reprezentantii Politiei Locale Iasi.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *