Încă un pas: S-au semnat indicatorii tehnico – economici pentru tronsonul Paşcani – Suceava din Autostrada Moldovei, A7

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a semnat vineri indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani-Suceava din A7, în valoare de 9,2 miliarde lei, investiţie finanţată din bani europeni şi de la bugetul de stat, relatează agerpres.ro.

“Am semnat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani-Suceava din A7, un pas vital pentru finanţarea legăturii întregii regiuni a Moldovei cu Bucureştiul. Tronsonul acesta este amplasat pe raza judeţelor Iaşi, Suceava şi Botoşani şi va asigura legătura între tronsoanele Bacău – Paşcani (deja în execuţie) şi Suceava-Siret, aflat în proiectare. În valoare de 9,2 miliarde lei, investiţia este finanţată din bani europeni, prin Programul Transport, şi de la bugetul de stat, cuprinzând inclusiv lucrările de infrastructură auxiliară şi alte costuri asociate”, a scris ministrul pe o pagină de socializare.

El a precizat că lungimea totală a traseului este de 67 km, structurat în două loturi, şi că A7 este rezultatul unei strategii care implică coordonarea şi utilizarea eficientă a resurselor de care dispune România din bani europeni.

Citește mai mult AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *