Iași: Au fost reținut doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat

REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT

La data de 20 februarie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au reținut doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că în perioada 25/26 ianuarie a.c., aceștia ar fi pătruns fără drept în grădina imobilului persoanei vătămate, un bărbat de 61 de ani, din comuna Horlești, de unde ar fi sustras 15 baloți de lucernă, cauzând un prejudiciu de 450 de lei.

De asemenea, la data de 02.02.2024, aceștia ar fi sustras un atelaj hipo de pe drumul public din comuna Horlești, aparținând unui bărbat de 72 de ani.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. La data de 21.02.2024, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași cu propuneri legale.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *