Fierbe filiala USR Iași. Prima ciornă a ordinii candidaților la Parlament a creat aseară tensiuni uriașe. Havârneanu, dat la o parte
Liderii de la Municipiu au contestat procedura de vot, care a avut loc ieri, la Biroul Național. Cealaltă tabără susține că modalitatea de votare a ordinii candidaților pe cele două liste e aceeași aplicată de toate filialele USR din țară. Care e ordinea provizorie ?
Cei de la USR Iași și-au stabilit până aseară candidații la alegerile parlamentare de la 1 Decembrie. Pe listă s-au înscris 9 aspiranți la mandatele de senator și 17 pentru cele de deputat. Spre deosebire de candidaturile de la PNL, niciun nume nu s-a regăsit pe ambele liste.
Ordinea s-a conturat pe parcursul votării. Astfel, pe primul loc în lista pentru Senat este Marius Bodea (în prezent senator USR), urmat de Irina Dobrin (avocat), de Răzvan Socolov (medic, profesor universitar, dar și consilier județean) și Marian Ghitonic (antreprenor). Eligibil este considerat doar primul loc.
La Camera Deputaților, unde eligibile sunt considerate două lcuri potrivit previziunilor, primul loc este ocupat de Ștefan Tanasă, fostul subprefect din vremea guvernării PNL-USR (ianuarie-august 2021) și actualul președinte al USR Iași, pe locul secund fiind Monica Berescu (în prezent deputat USR), apoi Florin Bucșă (economist), Mihail Bogdan (avocat, în prezent consilier județean), Cozmin Mihai (medic psihiatru), Cristinel Berea (cadru universitar, în prezent senator USR), Dorina Ilie (profesoară) și Mădălin Tănase (economist).
Totuși, o contestație au fost depusă la Comisia Județeană de Arbitraj, iar o sesizare a ajuns la Biroul Național. Președintele de la Municipiu, deputatul Filip Havârneanu, se numără printre cei nemulțumiți care acuză că procedura de vot ar fi fost modificată pe ultima sută de metri. Un verdict este așteptat la mijlocul acestei săptămâni. Pe de altă parte, surse din USR Iași susțin că procedura este cea aplicată de toate filialele uniunii din țară. Totuși, reprezentanții Organizației Municipale ne-au semnalat că nu au putut să participe sau măcar să asiste la numărătoarea voturilor, încheiată târziu după închiderea ediției. Vom reveni cu precizări dacă ordinea de pe listă va fi alta decât cea de mai sus. USR Iași speră să obțină un mandat de senator și două de deputat, poate mai mult dacă Elena Lasconi, candidata la Președinție va intra în turul 2.
Citeste mai multe AICI