Explozie falsă de popularitate: Nicușor Dan avertizează asupra unui sabotaj digital

Nicușor Dan acuză un atac informatic asupra conturilor sale de social media: „Este sabotaj, nu promovare”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnalat luni seară o activitate suspectă pe conturile sale oficiale de Instagram și TikTok, unde în decurs de doar 24 de ore au apărut mii de urmăritori noi, zeci de mii de distribuiri și comentarii, toate aparent pozitive și provenind dintr-o singură direcție.

„La prima vedere, ar părea o creștere benefică. Însă specialiștii în social media avertizează că este vorba de un atac mascat, care implică interacțiuni artificiale, urmăritori falși și comentarii forțate – un fenomen ce poate dăuna grav contului”, a transmis edilul.

Potrivit explicațiilor oferite, platformele precum Instagram și TikTok detectează aceste creșteri bruște ca posibile tentative de manipulare, ceea ce poate duce la sancționarea conturilor. Printre consecințe se numără scăderea semnificativă a vizibilității postărilor și marcarea paginilor ca fiind „suspecte” sau „riscante”.

„O campanie serioasă nu folosește boți. Mai ales nu într-o formă atât de agresivă. Asta e sabotaj, nu promovare”, au precizat experții consultați de echipa lui Nicușor Dan.

Fenomenul s-a extins în cursul serii și pe Facebook, unde două dintre postările edilului au depășit 100.000 de distribuiri – o cifră neobișnuit de mare, raportată la numărul real de vizualizări.

Primarul a anunțat că situația a fost raportată către administratorii platformelor afectate, iar marți dimineață vor fi sesizate și autoritățile competente pentru investigarea incidentului.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *