Doi „polițiști” sub acoperire au tâlhărit un cetățean din Podu Iloaiei. I-au cerut portofelul pe motiv că-i fac proces-verbal de port armă ilegală

Un bărbat a fost jefuit de doi tâlhari ingenioși. Aceștia l-au convins că sunt polițiști sub acoperire și l-au determinat să le dea portofelul.
Apoi, au plecat „să completeze procesul-verbal”. A trecut un sfert de oră până ce victima să-și dea seama că a fost jefuită.
Bărbatul și-a început seara cu un câștig la păcănele
În seara zilei de 12 mai 2023, Dumitru M. a venit din Podu Iloaiei cu trenul. De la gară, a luat un taxi până la spitalul de Neurochirurgie. A lăsat taxiul să-l aștepte cât avea treabă, după care s-a întors cu aceeași mașină la gară. Mulțumit de faptul că taximetristul îl așteptase, i-a plătit pentru cele două curse 200 de lei, triplu față de valoarea reală. Întors la gară, a făcut schimb de numere de telefon cu taximetristul, apoi a intrat într-o sală de jocuri. A avut noroc, câștigând 1.000 de lei. În jurul orei 1.30, l-a sunat pe taximetrist, cerându-i să-l ducă la piața Nicolina, pentru a scoate bani de la un bancomat.
Aflat pe bulevardul Nicolae Iorga, în apropierea pasajului Nicolina, Dumitru M. a fost abordat de Robert Munteanu (23 de ani) și Emanuel Sandu (17 ani). Aceștia i-au spus că sunt polițiști sub acoperire. L-au legitimat, iar Munteanu s-a dat mai la o parte, simulând că verifică telefonic datele de identitate. Apoi, l-a întrebat pe Dumitru M. dacă are asupra lui droguri sau arme albe, întrucât în zonă ar fi fost semnalate două persoane de o vârstă apropiată care aveau asupra lor un box și droguri. Dumitru M. a mărturisit că are asupra sa două cuțite, iar „polițiștii” și-au continuat operațiunea. L-au luat deoparte, sub pasaj, într-o zonă slab luminată și i-au cerut să-și golească geanta și buzunarele. Cu această ocazie, bărbatul le-a dat „polițiștilor” portofelul în care avea suma de 2.300 de lei. Apoi, cei doi i-au spus că merg până la mașina parcată în spatele bisericii „Ziua Crucii” din apropiere, pentru a întocmi „procesul-verbal de port armă ilegală”, urmând să revină în scurt timp. Dumitru M. a rămas locului, așteptându-i. După aproximativ 15 minute, a fost contactat telefonic de taximetrist și, povestindu-i cele întâmplate, a realizat că fusese înșelat. Tâlharii erau însă departe. Luaseră un taxi până la gară și au băut în restul nopții din banii lui Dumitru M.
Prima lovitură i-a dat curaj
Ambii tâlhari erau deja cunoscuți poliției, ca recidiviști. Nu a durat astfel mult până să fie reținuți și trimiși în judecată pentru tâlhărie. În sarcina lui Emanuel Sandu a mai fost reținută o infracțiune. În dimineața zilei imediat următoare jefuirii lui Dumitru M., acesta a intrat într-un magazin de cosmetice de pe bulevardul Alexandru cel Bun. A furat de aici serie de produse, în valoare totală de 456 de lei. Încurajat de succesul loviturii, a revenit după puțin timp, pentru a mai fura o dată. Acum însă a fost oprit de Mădălina D., vânzătoarea din magazin. pentru a scăpa, hoțul a lovit-o în mai multe rânduri cu pumnul, reușind să fugă.
Citeste mai multe AICI