Doi polițiști din Botoșani au ajuns la Urgențe după ce au fost bătuți în stradă

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani au ajuns la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce ar fi fost agresaţi pe o stradă din zona ultracentrală a municipiului Botoşani.

Cei doi agenţi de poliţie se aflau în timpul liber şi ar fi fost bătuţi la scurt timp după ce ar fi ieşit dintr-un restaurant.

“Din cercetări, a reieşit faptul că în seara de 30 ianuarie, în jurul orei 23,00, pe o stradă din municipiul Botoşani, între trei persoane de 24, 26 şi 45 de ani şi un grup format din alţi opt tineri ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul căruia aceştia din urmă le-ar fi agresat pe cele trei persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu.

Ambii poliţişti au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.Cercetările sunt efectuate de Poliţia municipiului Botoşani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe

Sursa: Botoșani24.ro

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *