Documente false procurate cu 3700 de euro descoperite asupra a doi cetățeni moldoveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse asupra a doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova două documente false, pentru care cei doi au plătit suma totală 3.700 de euro.

În data de 20 martie a.c., în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasageri într-un autoturism,  doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 22, respectiv 40 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse asupra bărbaților două cărți de identitate similare celor emise de autoritățile române.

Citeste si Iași: Poliţiștii de frontieră au descoperit colete cu țigarete de contrabandă, în valoare totală de peste 60.200 de lei

Documente false procurate cu 3700 de euro descoperite asupra a doi cetățeni moldoveni

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false. 

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că în timp ce erau pe teritoriul Germaniei au procurat documentele prin intermediul unor colegi, plătind suma totală de 3.700 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *