Distincții pentru valorile medicale ieșene

Sala Mare a Teatrului Național a găzduit cea de-a VI-a ediție a evenimentului anual organizat de Colegiul Medicilor Iași și dedicat comunității medicale ieșene „Medicii împreună pentru comunitate”.
În semn de recunoaștere a valorilor medicale ieșene au fost acordate următoarele distincții:
Excelența în practica medicală – Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”;
Contribuții deosebite la dezvoltarea profesiei – Prof. univ. dr. Ioana Grigoraș, șef al Clinicii de Anestezie – Terapie Intensivă a Institutului Regional de Oncologie;
Echipa medicală a anului – Echipa de transplant renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, coordonată de prof. univ. dr. Adrian Covic;
Tânărul medic al anului – Dr. Ștefania Anton.
Evenimentul a avut și o cauză umanitară, de sprijinire a celor 90 de copii ocrotiți în Centrul de Servicii Sociale „Bucium”.
„Iașul a devenit de multă vreme un centru medical de mare anvergură, iar aceasta grație medicilor excepționali pe care îi are această parte de țară. Ne recomandă o foarte bună școală de medicină, dar și o lungă istorie a actului medical de calitate.
Le mulțumesc din suflet medicilor cu adevărat valoroși și îi asigur că Primăria Municipiului Iași și eu însumi, în calitate de primar, dar și de membru al comunității ieșene, voi sprijini mereu sistemul sanitar ieșean!
Felicitări, dragi medici, și continuați să demonstrați zi de zi că medicina înseamnă în primul rând iubire!”, a transmis primarul Mihai Chirica pe pagina sa de Facebook.
sursă: Mihai Cirica/Facebook