De ce premierul Marcel Ciolacu nu a fost prezent la ceremoniile oficiale de pe 24 ianuarie?

Premierul Marcel Ciolacu a lăsat un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la lipsa lui de la ceremoniile oficiale organizate de Ziua Unirii Principatelor Române.

”Prioritatea mea din aceste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți.

Ieri, am discutat cu sindicaliștii din domeniul ordinii publice, din poliție și sistemul penitenciar. Astăzi, cu oamenii din sistemul apărării naționale.

Iar, înainte de întâlnirea de mâine cu liderii Sanitas, am vrut să-i ascult pe cei de la baza sistemului sanitar – medici, asistente, infirmiere, brancardieri, personal TESA și să aflu cum văd ei rezolvarea situației din acest domeniu. Pentru asta am fost la Spitalul Universitar din București.

În același timp, m-am asigurat că la Guvern se lucrează la finalizarea actelor agreate cu fermierii și transportatorii.

Indiferent cât de complicat va fi, sunt convins că vom găsi, împreună cu liderii responsabili din toate domeniile prioritare ale societății, rezolvări echilibrate la problemele cu care se confruntă.

Cred că românii nu mai așteaptă de la liderii lor tăieri de panglici și hore, ci soluții concrete și oneste care să genereze echitate socială!” a spus Marcel Ciolacu

SURSA: Facebook

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *