Ciocolata cu insulină în locul tratamentului injectabil pentru diabet?
În curând ar putea exista o modalitate mai puțin dureroasă, și în același timp gustoasă, de a trata diabetul. O cercetare internațională a dus la crearea unei forme de insulină pe care pacienții o pot ingera pe cale orală, eventual chiar în interiorul ciocolatei. Această abordare inovatoare oferă o alternativă la injecțiile zilnice sau la pompa de insulină pentru cele aproximativ 425 de milioane de persoane din întreaga lume care trăiesc cu diabet.
Oamenii de știință de la Universitatea Arctică (UiT) din Tromsø, Norvegia, au creat o nouă formă de insulină care poate fi administrată pe cale orală, posibil chiar prin intermediul ciocolatei.
Cheia acestei noi metode se află în micii nanotransportori, fiecare cu o lățime de 1/10.000 de ori mai mică decât cea a unui fir de păr uman, care încapsulează insulina.
Acești purtători sunt prea mici pentru a fi văzuți cu un microscop obișnuit.
„Modul de administrare este mai precis, deoarece livrează rapid insulina în zonele din organism care au cea mai mare nevoie de ea”, a declarat cercetătorul studiului, Peter McCourt, profesor la Universitatea Arctic din Norvegia UiT, ]ntr-un comunicat al universității.
Prin injectare, insulina este răspândită în tot corpul, unde poate provoca efecte secundare nedorite.
Oamenii de știință au depășit un obstacol major în administrarea orală a insulinei: descompunerea insulinei în stomac înainte de a ajunge la destinație în organism.
Aceștia au dezvoltat un înveliș special pentru a proteja insulina prin sistemul digestiv, asigurându-se că aceasta ajunge în ficat, unde enzimele care se activează doar în timpul unor niveluri ridicate de zahăr din sânge descompun învelișul, eliberând insulina acolo unde este nevoie de ea.
„Acest lucru înseamnă că, atunci când nivelul de zahăr din sânge este ridicat, are loc o eliberare rapidă de insulină și, chiar mai important, atunci când nivelul de zahăr din sânge este scăzut, nu se eliberează insulină”, spune liderul proiectului, Nicholas J. Hunt, de la Universitatea din Sydney.
Citește mai mult AICI