Cine sunt aleșii care vor reprezenta Iașul în viitorul Parlament. Jumătate dintre ei sunt nume noi

Jumătate din efectivul deputaților de Iași din viitorul Parlament sunt nume noi. Dacă îl punem și pe Alexandru Rafila la socoteală, numărul deputaților „noi” ajunge la șapte. La Senat, candidații PSD și AUR de pe prima poziție a listelor s-au calificat din prima. Cei ai USR și PNL au venit la prima redistribuire, în vreme al cincilea mandat din grupul parlamentar ieșean încă era sub semnul întrebării la finalul primei zile de după alegeri: la PSD sau la S.O.S. România?
Dintre cei 5 senatori și 12 deputați, doar 4 sunt femei.

Trei domni și toți trei

Actualul ministru al Sănătății a fost deputat de București în mandatul care se încheie. Prezența lui pe lista de candidați a PSD Iași pentru Camera Deputaților a fost impusă de președintele partidului, Marcel Ciolacu. În vârstă de 63 de ani – pe care îi va împlini imediat după depunerea jurământului – Alexandru Rafila este profesor la  Facultatea de Medicină de la UMF „Carol Davila” Bucureşti.

Bogdan Cojocaru, 41 de ani, este președintele PSD Iași. Absolvent al Facultății de Informatică de la Unversitatea „Al.I. Cuza”, Cojocaru a fost ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale în 2018, apoi deputat, apoi prefect până astă-primăvară.

Al treilea reprezentant al ieșenilor din partea PSD în Camera Deputaților este Maricel Popa, 63 de ani, fost președinte al organizației ieșene, dar mai cunoscut ca fost președinte al Consiliului Județean. După ce a pierdut CJ-ul în 2020, a obținut un mandat în Senatul României.

AUR: sport, fizică și comunicare

Deși a obținut mai puține voturi la Iași decât PSD, AUR va avea tot trei deputați, al treilea venind în prima etapă a redistribuirii. După sport, Ciprian Paraschiv (50 de ani), a decis să se antreneze în politică. Profesor la Universitatea ieșeană de Medicină, el este mai cunoscut pentru cariera sa în fotbal, de la jucător, la președinte al Politehnicii Iași (până în 2021).

Silviu Gurlui (53 de ani), profesor la Facultatea ieșeană de Fizică, și-a început cariera politică la USR, dar a performat la AUR – mai întâi pe lista de la europarlamentare (fără succes), apoi pe cea pentru Camera Deputaților (de data asta cu succes). S-a făcut cunoscut ieșenilor mai ales pentru intervențiile sale în ceea ce privește poluarea aerului și apei.

Cristina Dascălu (55 de ani), și ea fostă candidată în alegerile europarlamentare din iunie, are un CV impresionant – 13 pagini în forma concisă, după este prezentat documentul pe site-ul Universității Apollonia, unde predă Științele Comunicării.

PNL merge cu actualii deputați

PNL continuă cu doi deputați ieșeni – câți a avut și până acum. În mandatul care tocmai se încheie, PNL Iași a avut și un al treilea deputat „importat” din București, care a și „dezertat” în 2021, la scurt timp după începerea mandatului.

Alexandru Muraru, 42 de ani, conduce filiala ieșeană a PNL și este licențiat și doctor în Științe Politice la Universitatea „Al.I. Cuza”. Teoretic, la Camera Deputaților ar fi făcut echipă cu Sorin Afloarei (34 de ani), revenit între timp pe funcția de președinte al Consiliului Județean Iași. În locul acestuia va urca Sorin Năcuță (55 de ani), un inginer pășcănean care este și acum deputat.

Subprefectul USR devine deputat

La USR găsim un nume nou și unul vechi. Ștefan Tanasă, care tocmai a împlinit 34 de ani, este fostul subprefect din perioada guvernării PNL-USR (2021). De atunci a preluat de la Cosette Chichirău președinția filialei ieșene a partidului, funcție pe care o deține și azi. A absolvit Ingineria Energetică la Politehnica ieșeană.

Monica Berescu, 37 de ani, economistă, este la finalul primului mandat de deputat sub culorile USR.

O ieșeancă de la SOS și o timișoreancă de la POT

Debutante în politică sunt reprezentantele a două partide de asemenea noi. Din partea S.O.S. România, Simona Macovei Ilie (45 de ani) va merge în Parlament ca să susțină interesele ieșenilor cu onestitate și devotament, după cum ne-a declarat într-un mesaj sms. Este juristă de profesie, responsabilă cu comunicarea și acționară la compania de construcții Granit. De la Partidul Oamenilor Tineri vine Ancuța Irimia, 30 de ani, care se recomandă antreprenor. De pe pagina sa de Facebook aflăm că trăiește în Iași, dar că e din Timișoara. De altfel, foarte puține nume dintre contactele menționate pe pagină sunt din Iași.

Mandate adjudecate pentru Cașcaval și Târziu

Rectorul Universității Tehnice, Dan Cașcaval (60 de ani), a decis pe neașteptate la începutul toamnei să adauge o carieră politică lângă cea universitară. Astfel, specializarea sa în Inginerie Chimică va fi dublată de acum înainte de cea în social-democrație, respectiv de senator PSD.

Citeste mai multe AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *