Cenuşa vulcanică obligă unele companii aeriene să suspende zborurile din Mexico City

Aeroportul Internaţional Mexico City a anunţat, marţi, că 22 de companii aeriene au anulat 22 de zboruri interne şi internaţionale pentru a efectua verificări de siguranţă, după ce avioanele au întâlnit cenuşă de la vulcanul Popocatepetl.
Într-o postare pe X, aeroportul a precizat că rămâne deschis şi în funcţiune.
„Echipele specializate şi conducerea rămân în alertă şi evaluează condiţiile de cenuşă”, a precizat aeroportul.
„În acest moment, norul de cenuşă vulcanică se îndreaptă spre Golful Mexic”, se mai arată în postare.
Oficialii aeroportului i-au sfătuit pe călători să rămână informaţi prin intermediul companiilor aeriene şi al canalelor oficiale ale aeroportului.
Guvernul a emis o „alertă galbenă” pentru activitatea vulcanului din apropiere, al cărui nume în limba aztecă Nahuatl înseamnă „Muntele Fumător”.
SURSA – PROTV