„Ceadunas tiomana”. Un bărbat a dat 1.800 de euro pe un permis fals de conducere atât de prost, încât polițiștii l-au depistat la primul control

Un ieșean a plătit 1.800 de euro pe un act falsificat atât de neglijent, încât a fost descoperit la primul control. Judecătorii l-au obligat să mai plătească o dată banii, de data aceasta ca amendă.
În seara zilei de 30 decembrie 2020, lucrătorii Serviciului Rutier au oprit un Volkswagen Passat care se îndrepta dinspre Lețcani spre Dumești.
Nu alcoolul i-a creat probleme, ci documentele
La volanul acestuia se afla Neculai Moșneguțu. Șoferul a fost testat cu aparatul Dräger, dar s-a dovedit că nu consumase alcool. Problemele au apărut însă la controlul actelor. Moșneguțu a prezentat un act, intitulat „Ceadunas tiomana”, emis chipurile de autoritățile irlandeze.
Permisul de conducere era însă evident falsificat, prin scanarea unui document autentic, prelucrarea unor elemente de conținut și imprimarea pe un suport din material plastic. Îi lipseau elementele de siguranță, așa că polițiștilor nu le-a fost greu să constate falsul. De altfel, Moșneguțu nu figura în evidențele Poliției ca deținător al unui permis de conducere.
Șoferul a povestit oamenilor legii că achiziționase permisul contra sumei de 1.800 de euro. Vânzătorul l-ar fi asigurat că actul este autentic, emis de o școală de șoferi din Irlanda. Habar nu avea că actul de fapt era fals.
Declarația șoferului a fost consemnată ca atare, dar nu avea cum să fie crezută. Nu era plauzibil ca o persoană să considere că poate obține permisul de conducere fără a urma cursurile unei școli de șoferi, fără a da un examen, ba chiar fără să calce măcar prin țara emitentă.
Citeste mai multe AICI