Ce sunt babele de martie. Cum se alege baba şi ce spune despre tine
Primele zile ale lunii martie sunt dedicatei Babei Dochia, potrivit tradiţiei populare. Astfel, Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară.
Este o tradiţie de sute de ani care se păstrează cu sfinţenie şi printre tinerele generaţii, în toate colţurile ţării. Deşi diferă uşor, de la o regiune la alta, semnificaţia acestor zile este cam aceaşi. Baba Dochia anunţă venirea primăverii, începutul unui nou an agricol, aduce lumină şi speranţă.
Ce sunt babele de martie
Acest ciclu începe la 1 martie, zi în care creştinii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniţă Evdochia, de la care se pare că şi-ar fi luat numele Baba Dochia.
Ion Ghinoiu consemnează însă, în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002), că Dochia carpatică nu este un personaj creştin, ci unul precreştin, care a preluat de la Sfânta Evdochia doar numele şi data de sărbătorire, ea fiind, din contră, un personaj negativ, urât şi rău, care îşi supune nora la mari încercări, drept pentru care poporul a împovărat-o nu doar cu cele 9 sau 12 cojoace, ci şi cu vremea capricioasă din primele zile ale primăverii calendaristice, potrivit Agerpres. Ea este personificarea anului vechi şi mama lui Dragobete, purtător al dragostei, care, în opoziţie cu aceasta, reprezintă principiul pozitiv.
Legenda spune că, la sfârşitul lunii februarie, Baba Dochia îşi trimite nora la pădure să culeagă fragi. Ajutată de Dumnezeu, aceasta găseşte fragi copţi. Văzându-i, Baba Dochia crede că a venit vara, prin urmare se pregăteşte să plece cu oile la munte. Îşi pune nouă (sau 12) cojoace în spate şi porneşte urcuşul. De cum pleacă la drum, începe o ploaie care nu se mai opreşte timp de 9 zile şi 9 nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele, Baba Dochia începe să le scoată, rând pe rând. Se spune că zilele capricioase de la începutul lunii martie sunt pricinuite chiar de ea, care îşi scutură câte un cojoc de ploaie sau de omăt. Lepădând câte unul în fiecare zi, a rămas îmbrăcată doar în ie şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră.
Cum se alege baba la începutul lui martie
Deşi în mod tradiţional se spune că ne alegem baba într-una din zilele cuprinse între 1 şi 9 martie, mulţi doar stabilesc baba în funcţie de data la care s-au născut. Cine depăşeşte data de 9 ca zi de naştere va face suma celor doua cifre cuprinse în data naşterii.
Ce spune baba ta despre tine
Confruntarea celor două forţe se desfăşoară pe parcursul celor 9 sau 12 zile, astfel că în zilele când este frig, ger şi viscol învinge iarna, iar în cele în care este cald şi soare, învinge vara. În final, după moartea Dochiei, vara este învingătoare. Baba Dochia era, în concepţia arhaică, o reprezentare maternă, agrară şi lunară. Luna patrona noaptea, iarna şi frigul, spre deosebire de Soare, simbol patern, înţelegător, patron al zilei, al verii şi al vieţii. Zilele babei semnificau, astfel, lupta dintre forţele întunericului şi ale luminii, între noapte şi zi.
Se obişnuieşte, în zilele noastre, să se repartizeze o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate. Alte persoane preferă să îşi aleagă baba, fie în funcţie de ziua de naştere, fie la întâmplare. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, aşa va fi şi sufletul sau firea persoanei ursite în acel an. Credinţa populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moşilor.
Sursă: observatornews.ro