Ce fac și ce planuri au foștii parlamentari ieșeni care au ajuns „șomeri politici”? Doi au redevenit navetiști, alții și-au reactivat CV-urile

Doi pe un mandat de senator liberal. Singurul mandat adjudecat de PNL Iași la alegerile din 2020 a fost ocupat pe rând de Iulia Scântei, apoi de Liviu Brătescu. Iulia Scântei a fost senatoare doar până în vara lui 2021, când a fost numită judecător la Curtea Constituțională, unde este și acum. Liviu Brătescu, care a demisionat din PNL pe final de mandat, s-a întors la jobul său de cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”.
Și mandatul senatorial al AUR a fost ocupat de două persoane. Diana Iovanovici-Șoșoacă l-a deținut inițial, deși a fost exclusă din partid la nici două luni după alegerile parlamentare din decembrie 2020. Ea a ocupat în continuare fotoliul de la Senat până în vara anului trecut, când a reușit să câștige un mandat de europarlamentar. În locul său a venit Alina Dumitru, de profesie asistent social, care se afla pe locul următor al listei de candidați a AUR pentrui Senat. Ea fusese aleasă consilier local la Costuleni din partea AUR la alegerile din iunie, mandat pe care l-a pierdut însă odată ce a optat pentru cele câteva luni de mandat senatorial.
Un fost senator al USR nu s-a mai regăsit pe pozițiile eligibile. Cristinel-Gabriel Berea este licențiat în economie/ management, cu doctorat în marketing, și este cadru universitar asociat la Universitatea „Al.I. Cuza”. El ne-a spus că nu exclude să revină în mediul privat, unde a activat până în decembrie 2020, la începerea mandatului de senator. Din fosta echipă ieșeană de la Senat a rămas pe poziții doar Marius Bodea (USR). Maricel Popa „s-a transferat” la Camera Deputaților.
9 din 12 deputați sunt „foști”
La Cameră, nouă dintre deputații ieșeni din mandatul trecut nu se regăsesc în cel început cu vacanța parlamentară de iarnă.
Cei doi deputați ai AUR, Mihail Albișteanu și Cristian-Daniel Ivănuță, s-au reîntors la catedre. Ambii predau Istoria, primul la Școala gimnazială Chicerea (Tomești), iar al doilea, la Școala gimnazială Larga Jijia.
Filip Havârneanu (USR) are telefonul închis, iar pe paginile sale de Facebook nu a mai fost afișat nimic în ultima lună. Cosette-Paula Chichirău, ex-USR, „a dat” Parlamentul pe un mandat în Consiliul Local. Totuși, ea nu ne-a răspuns ce altă activitate și-a asumat pe lângă reprezentarea în CL.
Grupul PSD de la Cameră, aproape nou
După două mandate de deputat, Vasile Cîtea revine la Iași, unde va activa în domeniul privat. Amintim că, până să ocupe un loc în Camera Deputaților, el s-a ocupat de consultanță în management și producție software la firma Red Point SA. Vasile Cîtea este și președintele Federației Române de Box, activitatea voluntară, neremunerată.
Citeste mai multe AICI