Casa Pătrată se închide. Prefectura și Consiliul Județean caută spații să se mute

Constructorul încă nu a finalizat graficul lucrărilor de renovare energetică a clădirii, dar locatarii Palatului Administrativ au fost sfătuiți să fie pregătiți să se mute. În acest caz, cel mai mare efort va trebui să fie depus de Consiliul Județean, ale cărui birouri ocupă mai mult de două treimi din clădire.
Renovarea Casei Pătrate va începe în mod cert după alegerile din 9 iunie. Prefectul Bogdan Cojocaru este convins că instituția pe care o conduce va prinde cele două rânduri de alegeri – locale și europarlamentare – în sediul de la „Kilometrul 0” al Iașului.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Instituția Prefectului a prins un ultim tren pentru renovarea vechii clădiri, adică fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru 44,43 milioane de lei (fără TVA), firma câștigătoare a licitației (Katar Conneg SRL) urma să realizeze partea de proiectare în aproximativ două luni, durata lucrărilor propriu-zise fiind estimată la 20 de luni. La trei luni de la semnarea contractului, proiectarea a ajuns în etapa obținerii avizelor și a autorizației de construire.
Citește mai mult pe ziaruldeiasi.ro